Mereu am avut aceasta indoiala perfida - ca nu ma pot adapta la o lume a "afacerilor". Si asta pentru ca sunt un sentimental, pentru ca m-a revoltat "nedreptatea". Mereu m-am considerat un neadaptat, si am dispretuit pe cei care fac salturi in "lantul trofic", fara sa priveasca inapoi, fara sa-i intereseze pe cine "omoara" in cursa spre un "succes" oarecare.
Treptat, am reusit sa accept ca si eu am facut (sau fac) acelasi lucru in mod curent, gasindu-mi de fiecare data scuze sau explicatii pentru fiecare moment in care ma blocheaza intrebarea "e corect asa"?
Treptat, am reusit sa accept ca e o lume de caprioare si lupi. Sau caprioare si vanatori, cum vrem s-o spunem. Da, intotdeauna exista cineva cu un avantaj nedrept. (Creatorul caprioarei nu s-a gandit niciodata la praful de pusca?) Da, intotdeauna exista cineva care manuieste sforile pentru ca poate. Da, intotdeauna cineva o sa ramana in spate intr-o balta de sange.
...
Am citit mult, pe vremuri, despre "ecologia deciziilor". La final, dupa ce aceasta noua "cunoastere" s-a asezat peste tot ce stiam pana atunci, am ajuns inevitabil la concluzia ca asta e o mare prostie. Nu exista decizii "ecologice". In orice stare-de-fapt, orice decizie este intr-un fel sau altul ne-ecologica.
Nu exista o decizie "buna". Poate suna cinic.
Pentru ca am sa am mereu pregatita intrebarea - Buna pentru cine?
Exista mereu decizii bune pentru tine. Bune pentru mine.
Fie ca e alb-negru sau in tonuri-de-gri, orice situatie e un echilibru. Echilibrul se mentine doar in absenta fortelor exterioare. Cum ai luat o decizie, cum s-a inclinat balanta. Si apoi trebuie sa construiesti, sa adaugi ceva in partea care pierde. Sau cel putin asa am simtit eu mereu.
Iau aceasta decizie, eu castig, tu pierzi, dar trebuie sa pun ceva in locul de unde ai pierdut tu ceva. Trebuie sa repar, trebuie sa "dreg" ce-am stricat. Sa restabilesc un echilibru. Dar pentru ce, din moment ce chiar eu am fost cel care l-a stricat?
...
Cand eram mic, am ratat "Bambi". Nu stiu de ce sau cum, dar nu l-am vazut niciodata, de la "cap la coada". Sau poate l-am vazut, dar nu l-am inregistrat. Sau poate mi-a parut prea trist, si l-am uitat.
Da, suntem o lume de caprioare si vanatori. Poate ma vanezi de foame, si atunci asa e "firesc". Poate te vanez din placere, si atunci e "nedrept". Nedrept pentru cine? Pentru mine e o placere, pentru tine ...
M-a revoltat intotdeauna "nedreptatea" afacerilor. "N-am sa pot face niciodata asta" a fost de multe ori o minciuna in care nici eu n-am crezut. "Ce dracu am facut?!" a fost de multe ori un epitaf. La fel ca "N-ar fi trebuit sa fac asta, dar acum e prea tarziu".
Ma revolta inegalitatea de forte. Ma revolta "circumstantele" nefavorabile. Ma revolta puterea folosita de dragul demonstratiei. Ma revolta vanatoarea ca sport, ma revolta trofeele.
Dar am invatat sa accept.
Caprioara nu are nici o sansa, pana la urma, nici in fata lupului (oare lupii vaneaza caprioare?) nici in fata vanatorului. Oricat m-ar revolta, caprioara o sa moara pana la urma, si nu va ramane nici macar amintirea ei. Firesc sau nu, se intampla, si trebuie sa accept asta. E alegerea mea daca vreau sa fiu caprioara sau vanator, e alegerea mea sa justific pusca prin "trebuie" sau fuga de vanator prin "nu vreau sa ma transform in asa ceva".
Totusi ce ma revolta cel mai mult, din toata povestea asta fara cap si coada, este momentul cand caprioara moare cu gatul rupt pentru ca n-a vazut prapastia, fiind prea ocupata sa priveasca cu frica in stanga si-n dreapta, in fuga nebuna, pazindu-se de lupi care nu-i dau nici o atentie.
Prostia, asta mi se pare dezavantajul suprem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu