Sunt curios daca am o limita, dupa care n-am sa mai pot. Nimic. Orice, adica. Sa nu mai pot, pur si simplu. Mai bine zis, sunt curios care (unde, cand?) e limita - de existenta ei sunt mai mult decat sigur. Poate e moartea, de fapt. Daca ma simt aproape de limita, inseamna ca imi anunt singur moartea?
Sunt fascinat de curiozitatea morbida a umanitatii, ca specie. Nu inteleg de ce oamenii spun "curiosity killed the cat", e mai valabila la noi. Pisica (pisoiul?) a murit ascuns in "cutia de la gaz", bolnav, muscat de caine. Curiozitatea o fi fost a cainelui. Pisica s-o fi gandit, curioasa, "de ce mi se-ntampla tocmai mie?".
Ma intalnesc cu barbati de 40-50 de ani, in care ma regasesc. Ma bucura cei de "succes" care imi seamana, ma sperie ratatii. Decizia, cea care face diferenta intre cine am sa fiu peste 10-20 de ani - e luata deja? Mai am timp?
Cineva mi-a batut obrazul, in trafic. M-a facut sa rad. Gestul obrazului n-are nici o legatura cu lumea in care traim, aici. Alta'data m-ar fi facut sa intru in pamant, de rusine. Nici conditionarile din copilarie nu mai sunt ce erau.
Am atatea de spus, despre nimic. Nimanui.
Pana la urma, toamna asta nu e atat de urata cum parea. Are un zambet din care nu inteleg nimic - si iubesc nesiguranta asta. Are parul prins, si ochii caprui - se uita fix la mine, si nu inteleg ce-mi spune. E bine.
Ma amuza "siguranta" din oameni. Cel mai mult cand sunt siguri "pe mine". Ma amuza dezamagirea si mecanismele de aparare, cand lumea "descopera" ca au gresit - cand au fost siguri pe mine. Sunteti niste papusi, cu sforile prea la vedere. Si tentatia e prea mare, sunt slab.
Uneori, cand e noapte si frig, se aduna toate greselile si "poate ca nu ar fi trebuit sa"-urile. Imi doresc sa pot uita mai usor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu