Stingheri, asta cred ca e cel mai bun cuvant. El isi aprinde tigara dupa tigara, si roteste din cand in cand paharul de bere, fara sa-l ridice de pe masa. Ea se joaca cu o suvita de par din spatele urechii, evita sa-l priveasca. Nu cred ca si-au vorbit, de cand suntem aici. Imi tin resperatia de fiecare data cand isi intalnesc privirile, dar e de fiecare data la fel, ea asteapta, el nu zice nimic, apoi isi reiau dansul stingher al privirilor separate.
Vara asta imi aminteste de una de acum cinci sau sase ani. Dintr-o alta lume. Sunt acelasi, ma simt acelasi. Totusi daca incerc sa-mi amintesc cine eram atunci nu reusesc nici un detaliu concret. Si e o senzatie definita de neincredere, aceeasi neincredere pe care as fi simtit-o atunci, daca m-as sti pe mine acum. Cred ca e vara in care am inceput prima oara sa scriu. Pentru ca de atunci am inceput de multe ori. Poate e un cerc ce trebuie inchis, si acum trebuie sa ma opresc, prima oara.
Se uita la mine, si cred ca supriza sa-mi intalneasca privirea o face sa ramana blocata asa. Zambesc si-mi zambeste schitat inapoi. El se uita spre mine, in lungul privirii ei, vreau sa stiu ce gandesc, fiecare, si nu simt nimic. Gol. E golul din mine sau din ei, dar oricum, nu conteaza.
Las banii pe masa, vreau sa plec, da, sigur e aceeasi vara, o singuratate desprinsa dintr-o alta poveste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu