07 aprilie 2008

Ce inseamna daca fugi de frica, traiesti in frica?

Asa suna o cautare pe google care a dus catre blogul meu. Mai exact catre postul asta ... care e unul din cele mai citite posturi ale mele.

Cand eram "mic" auzeam foarte des expresiile "complex de superioritate" si "complex de inferioritate". La fel de des auzeam si "suferi de mania persecutiei". In ultimul timp nu am mai auzit pe aproape nimeni folosind expresiile astea, in schimb am vazut foarte multi oameni care le .. exemplifica.

Nu eram asa, am devenit. Vad in jurul meu numai oameni care sufera de inferioritate, si compenseaza. Intreaga lor viata e o minciuna. Oameni care se ascund in spatele unor cuvinte scuipate cu ura, oameni care nu gasesc argumente, care cauta puncte sensibile, si le exploateaza la maxim. Oameni simpli, saraci, care inventeaza minciuna dupa minciuna pentru a se simti macar pentru un minut in centrul atentiei. Daca as fi Freud as spune ca sunt cei care traiesc frica perpetua de castrare.

Mi-e frica. Mi-e frica de saracie, de inutilitate, de moarte ( a altora - pentru ca la a mea .. nu m-am gandit serios niciodata). Mi-e frica de boala, de hoti, de cutremure. Mi-e frica de multe lucruri de pe lumea asta. Mi-e mai frica acum decat imi era acum cativa ani, si asta e din cauza castratilor din jur, pe care am invatat docil sa ii copii.

In trecut, invatasem sa fiu curajos. Invatasem (de la cei din jurul meu) sa vorbesc neintrebat, sa spun ce gandesc, sa arunc hartiile pe jos, sa bat din picior cand sunt nemultumit, sa strig, sa pun piciorul in usa. Mi-am infruntat vecinii cand aveam 5 sau 10 ani. Am infruntat "baietii" mai mari, m-am batut cu ei si am luat bataie de multe ori dar nu am fugit niciodata. Pusti fiind am condus gasca pentru ca am fost cel care s-a luat la bataie cu cel mai mare. Pentru ca eu voiam ceva si nimeni altcineva nu avea nici un plan. La scoala mi-am infruntat profesorii, chiar daca am plans de multe ori, pus in fata evidentei unei forte ilogice si nedrepte. Am fost unul din cei care s-au ridicat cand altii au stat jos, speriati.

Am fost cel care nu a recunoscut autoriatea. Am fost unul din cei care au sfidat autoritatea, mai mult- am fost unul din cei care am condus pe cei care au sfidat autoritatea. Si nu mi s-a intamplat nimic. Am fost cel care a pus piciorul in usa si cel care am amenintat. Si nu mi s-a intamplat nimic. Si m-am simtit al naibii de bine. Am fost respectat, aratat cu degetul, s-a ras de mine. Am fost laudat, flatat, admirat. Am avut puterea de multe ori, si asta pentru ca mi-am luat-o.

Adevarul e ca mi-a placut intotdeauna sa fiu in centrul atentiei. Sa fiu castigator. Sa fiu puternic, mai sus, deasupra. Totusi nu am simtit niciodata nevoia sa fac ceva doar ca sa-mi demonstrez ca pot. (Ok, poate odata sau de doua ori.)

Puterea am pierdut-o in momentul cand (rational) am acceptat ca nu o am. In momentul cand am spus ca "trebuie sa". In momentul cand am zis ca "asta e situatia". In fiecare moment in care am spus ca cineva "ma scoate din minti". Cand am zis ca "situatia ma depaseste". In momentul cand am zis "lasa".

Pus in fata unei alegeri, puteam sa aleg, sau sa astept sa vad ce se intampla. Puterea nu a disparut, nici nu mi-a luat-o nimeni - am dat-o de buna voie. In momentul in care refuzi sa alegi, devii sclav. Intotdeauna bunul meu cel mai de pret a fost mandria. Integritatea - sa-i zicem. Sentimentul ca eu sunt eu, nimic mai mult sau mai putin. Sursa puterii mele dintotdeauna a fost disperarea de a-mi apara acest eu. "Eu" sau "ego", tot ceea ce m-a propulsat in tot ce am facut a fost constiinta a ceea ce sunt "eu", ceva pe care nimic nu- poate nega. Puterea de a intoarce spatele, de a mai face un pas, de a spune sau de a ramane tacut la un moment dat a fost un act constient de a apara ceea ce sunt. Am pierdut in momentul in care am inceput sa fac concesii. De frica.

Nu mi-a fost niciodata frica, asa cum imi este acum. Da - raspund la intrebarea din titlu - daca fugi de fricile tale, traiesti in frica. Te pierzi in fiecare zi cate putin, te ascunzi, te minti, te urasti. Dai vina pe altii, pentru ca ti-e greu sa recunosti ca vina e numai a ta. Am mai spus - frica e ceva normal, inseamna ca nu esti pregatit. Dar trebuie sa hotarasti - ori te pregatesti si mergi mai departe ori schimbi drumul.

Nu te lasa castrat. Priveste in jurul tau - cine conduce? Cine castiga? Cine rade? Cine acuza, cine striga, cine sfideaza? Asculta ce iti spune acel "eu" care urla de durere in tine. Nu te mai lasa umilit, nu te mai lasa furat, amagit, inselat, nu meriti. Nu are nimeni dreptul. Nu e firesc, nu e natural, nu are importanta cum il cheama sau cati bani are, de unde vine sau pe cine cunoaste. Important e unde mergi tu. Nu fii umil, nu castigi nimic.

Spune cu voce tare cine esti. Ai sa fii surprins.

5 comentarii:

sunniface spunea...

De acord cu tine suta la suta. Trebuie sa ai curaj sa-ti asumi propria identitate , vorba lui BAnica jr "Asta sunt eu".

ps. eu nu stiu sa scriu asa frumos ca majoritatea dintre voi. Dar va citesc cu drag.

geogika spunea...

De ce nu te-ai intrebat acum cand ai "crescut" din ce cauza esti cuprins de aprehensiune fata de perioada candida a copilariei?

derelict spunea...

In primul rand ma simt flatat ca cititorii mei presupun ca sunt unul din *acei oameni* care stiu ce inseamna "aprehensiune". :)

In alta ordine de idei ... eu imi iubesc 'copilaria' si pe mine.. pana acum 3, 4 ani. Unde s-a intamplat ceva gresit, pe care muncesc acum sa-l repar.

derelict spunea...

*Cand* s-a intamplat .. of.

geogika spunea...

Sa inteleg ca daca nu ai putut sa eviti acel esec, macar acum sa faci sa triumfe sansa de a-l indrepta? Si accept in calitate de simpla ipoteza ca frica s-a dispersat usor de atunci?