Manageriale

Fara "experienta" sau "cunostinte" de management, scriu doar ce mi se intampla in fiecare zi.

Indiferent de profilul si activitatea firmei - constructii, programare sau Patriarhia Romana - 80% (procent ales la intamplare, vreau sa spun "majoritatea") problemelor de care se "loveste" managementul sunt similare si se repeta indiferent de organizatie, doar restul de 20 % au intr-adevar legatura cu domeniul de activitate. In marea majoritate a cazurilor management inseamna oameni nemultumiti (chiar daca sunt programatori sau prelucratori prin aschiere) de salar, de prea putine zile libere, clienti dificili, angajati lenesi, munca de coordonare cu caracter general (cel mai bun ramane, cel mai descurcaret merge la client, etc..). Restul de 20% inseamna efectiv decizii luate tehnic, functie de firma: in ce limbaj scriem programele, ce materiale folosim, dupa care versiune sau traducere a bibliei tinem predica de dimineata (etc, etc).

Si pentru ca problemele sunt atat de similare, rezolvarile lor - gresite sau nu - sunt aceleasi. Comportamentul managerial e similar, indiferent de domeniu. Si ca de obicei, ma concentrez pe greseli.

In primul rand exista acest sindrom al "vinovatiei". Oamenii nesiguri cauta mereu sa ascunda greselile si sa dea vina pe altcineva. Un bun profesionist ( si prin profesionist inteleg un om care cunoaste foarte bine "activitatea" si are multa "experienta") face greseli la fel ca un incepator, poate nu la fel de multe, si poate alte greseli. Deosebirea este ca profesionistul nu simte aparitia unei greseli ca pe un "atac la persoana", pentru ca are destule cunostinte si experienta incat sa determine exact cauza problemei, sa o poata rezolva, iar apoi sa ridice din umeri spunand "asta e, greseli se intampla, am gresit (n-am stiut cutare lucru, n-am vazut cutare lucru, n-am luat in calcul ca, etc etc). O greseala nu il afecteaza pe el, ca profesionist, afecteaza doar una din lucrarile pe care le-a facut. Un incepator, cineva nepregatit sau prost pregatit, fara experienta (opusul profesionistului) se va simti atacat, pentru ca nu e constient de adevarata lui valoare, nu poate aprecia greseala si cauzele ei, ci doar percepe greseala ca pe o infirmare a valorii lui. UN atac la persoana. Si atunci va cauta sa se apere. Si cel mai simplu va fi sa nege greseala, sau sa o atribuie altcuiva. Si metode se gasesc.

Din pacate acest tip de comportament (reactie) este intretinut de managerii .. prosti. (Stiu ca "prost" e un cuvant dificil, dar deocamdata nu stiu cu ce sa-l inlocuiesc.) Un manager bun trebuie sa-si ajute oamenii nesiguri sau nepregatiti, sa-i protejeze de reactiile de tip "nu e vina mea". Managerii buni trebuie sa critice greselile, nu oamenii. Managerii buni nu trebuie sa zica "esti neatent" "esti neglijent" ci "ai gresit" si atat. Greselile trebuie criticate (mai mult sau mai putin aspru) dar oamenii niciodata. In cel mai rau caz, daca acelasi om repeta de mai multe ori aceleasi greseli, o ultima mana de ajutor pe care managerul trebuie sa o acorde este intrebarea "De ce gresesti?" si cauzele vor aparea. Daca nu exista cauze concrete, care tin de meseria in sine, mai mult ca sigur exista niste cauze profunde - nemultumirea in legatura cu salariile, "atmosfera" de munca, sau alte probleme care il fac pe angajat sa se revolte, sa atraga atentia prin orice metoda. Ca un copil care face "pozne" doar pentru a avea un parinte aproape (parinte care este absent mai tot timpul) - chiar si numai pentru a-l certa.

Si vreau sa dau si un exemplu - pe mine, evident - in pozitia de angajat problema. Pus sa lucrez intr-un domeniu in care nu aveam cunostinte ( 0 , nimic adica) am facut evident o mutime de greseli. Care greseli insa nu au fost judecate ca greseli, ci ca "neatentie". Un lucru pe care eu nu stiam sa il fac a fost perceput ca ceva pe care nu l-am facut din neatentie sau din lipsa de interes. "Nu stiu" pe care l-am repetat obsesiv a fost interpretat ca "Nu vreau", pentru ca "Cum, nu stii ?! E simplu, ce naiba." Ceea ce in ochii mei e o performanta - am reusit sa am niste rezultate relativ bune lucrand cu ceva necunoscut - a fost primit cu reprosuri si atac la persoana - "Esti neatent, nu-ti dai interesul" De aici frustrare si tendinta mea de a nu mai fi serios, pentru ca "si-asa voi fi criticat". Si multe alte probleme de care iti trebuie mult curaj si multa tarie ca sa scapi - "greselile erau dinaintea mea", "nu am avut destul timp", "daca stiam ca .., dar nu mi-a spus nimeni". Rezolvarea lor ar fi fost simpla - "De ce nu ai avut timp? Cutare face asta in 1 ora, tu de ce nu poti? Pentru ca nu stiu sa lucrez cu asta, cutare stie, eu trebuie sa invat. " Simplu, nu? Cea mai simpla cale sa afli un raspuns e sa intrebi. Doar ca pentru manager e mai simplu altfel - pentru ca el trebuie sa raspunda in fata altcuiva care il intreaba "De ce nu s-a facut la timp? ". Managerul ..prost.. e in aceeasi situatie de lipsa a increderii in deciziile pe care le ia si in propriile puteri in general. In fata unei asemenea intrebari ii va fi greu sa recunoasca faptul ca a gresit punand pe cineva nepregatit pentru asta sa rezolve problema. Va alege sa creada si sa spuna ca "cutare e vinovat" din diferite motive independente de el - e lenes, neatent, etc.

Aici exista si un alt simptom, mai grav, al managementului gresit. Cel al "aliantei" cu superiorii sau clientii, in detrimentul angajatilor (sau subordonatilor). Dupa principiul "seful si clientul au intotdeauna dreptate" managerul se "aliaza" cu acestia impotriva propriilor angajati. Cand un client greseste, (si in cazul meu se intampla foarte des) sau nu intelege, sau nu ii convine, sau e cronic nehotarat - managerul nu trebuie sa se alieze cu nimeni. In cel mai rau caz trebuie sa se alieze cu echipa. Clientul "trebuie" sa aiba dreptate, sigur, dar oamenii (echipa) trebuie sa stie ca asta e o fatada. Trebuie sa stie ca au un sef (manager) in care pot avea incredere, care ii sustine, care ii "apara" de prostia din afara. De asta il si "recunosc" ca fiind sef. Oamenii accepta si cauta "sefi" pentru ca au nevoie de o securitate pe care la un moment dat nu si-o pot asigura singuri.

Unii vor zice (inclusiv eu, acum ceva timp) ca esti prost daca te angajezi, trebuie sa mergi pe cont propriu. Eu nu mai cred asta. Am inteles ca unii oameni fug de responsabilitate nu pentru ca sunt prosti (!!) ci pentru ca nu au incredere in ei insisi (pe care dupa un timp o pot castiga), pentru ca au nevoie de exemple, de "profesori", de "experienta". Unii poate vor sa fie "experti" in ceva si au nevoie de un focus pe care nu il pot obtine daca se ocupa de clienti, de cheltuieli, de chirii, de managementul timpului sau salarii. Si atunci cauta "un sef" care sa ii protejeze de toate astea, sa le permita "sa isi faca treaba", sa ii indrume si sa ii ajute la nevoie. Cand "seful" se aliaza cu clientii sau cu managementul superior - isi pierde puterea. Isi neaga rolul. Mai ales cand clientii nu au dreptate. Si de aici provine obedienta malitioasa a angajatilor care "se supun". Nu mai lucreaza in echipa, nu mai au scopuri comune, sunt nemultumiti. Si rezultatele sunt imediate.

(va urma :) )