Pentru ca nu mai pot. Pentru ca nu mai simt nevoia. Pentru ca nu mai vreau. Pentru ca nu mai am cand. Pentru ca nu mai stiu cum. Pentru ca nu mai stiu ce. Pentru ca nu mai stiu de ce. Pentru ca nu mai am ce. Pentru ca nu mai am de ce. Pentru ca nu mai am de ce?!
Te-am folosit, stii? Te-am folosit si te-am aruncat, cand n-am mai avut nevoie de tine. Sau cel putin asta am crezut, ca nu mai am nevoie de tine. Si atunci lipsa asta? De unde e?
Stii ce-am descoperit intre timp? Ca pot scrie fara sa ma uit la taste. Am descoperit fara sa-mi dau seama, certandu-ma cu cineva, uitandu-ma in ochii lui, in timp ce scriam. Am zambit. Inseamna ceva? Nu. Pentru tine nu inseamna nimic, pentru mine inseamna ceva. Am mai descoperit ca pot scrie ignorand durerea din piept. La tine care e opusul fluturilor in stomac? Nu stiu daca au venit la pachet. Ca si atatea altele, m-am trezit cu ele aici. Acum scriu disociat. Scriu ignorand durerea-din-piept-opusul-fluturilor-din-stomac, si uitandu-ma direct in ecran. Parca scrie altcineva.
De atunci nu mai reusesc sa mai scriu. Eu-cel-care-citeste isi pierde rabdarea. Eu-cel-care-scrie scriu prea incet pentru eu-cel-care-citeste. Ne injuram unul pe altul printre dinti, si ne vedem fiecare de treaba lui. Eu-cel-care-citeste citesc din ce in ce mai mult - aproape uitasem cum e. Iar eu-cel-care-scrie scriu din ce in ce mai putin. Pentru ca adevarul e ca am mai scris. Dar putin. Si rar.
Rar si apasat, am scris de atatea ori, si am vazut aparand una dupa alta literele, nu te mai vreau. Nu mai esti cum erai, nu mai sunt cine eram. Am inceput sa o cred si eu. Ca de atatea ori inainte, realitatea s-a schimbat, cu o bataie de inima, si tu nu ai mai fost cum erai, si eu nu am mai fost cine eram. Si acum asta e realitatea. Pentru amandoi.
Intr-o zi am scris ceva care m-a facut sa tresar. Despre cum se schimba realitatea. Despre momentul cand iti simti inima batand. Stii senzatia? O bataie. E una in plus, sau una in minus? Nu stiu. Stiu doar ca s-a schimbat ceva. Si mi-e frica. Pentru ca scriam uitandu-ma la taste, invaluit de fum, cu paharul de vin in care fusese whiskey.
Poate nu e asa. Poate nu te-am folosit si nu te-am auncat. Poate nu se termina asa.
Sau poate totusi te-am folosit, si acum simt ca se apropie din nou momentul cand voi avea nevoie, din nou, de tine. Poate asta e durerea-din-piept-opusul-fluturilor-din-stomac.
Poate de asta te urasc acum, pentru ca stiu cine esti. Stiu de ce am nevoie de tine. De ce am scris te urasc? Chiar te urasc? Nu cred. Poate ca da. Da, te urasc. Te urasc pentru ca nu mai esti cine erai, pentru ca nu mai sunt cine eram. Sau pentru ca eu nu m-am schimbat, si tu da. Pana la urma, cine s-a schimbat, eu sau tu?
Mie mi-e frica de schimbare. Sper sa nu fiu eu cel care s-a schimbat, pentru ca asta inseamna ca sunt capabil de schimbare, si nu stiu daca sunt pregatit sa accept asta. Nicio scuza, schimbare dupa schimbare.
Adevarul e ca mi-ar placea s-o luam de la capat. Ne-a fost greu, sincer nu cred ca as mai reusi acum sa trec prin toate. Poate am imbatranit, poate doar am vazut ca se poate altfel. Poate mi-e lene. Poate mi-e frica. Si cred ca nici tu n-ai mai putea. Prea mult cinism. Al meu, al tau, nici nu stiu.
Sunt dispus s-o luam de la capat. Tigarile sunt aceleasi, durerea-din-piept-opusul-fluturilor-din-stomac o stiu de mult, nu e o noutate. Si pot face un efort sa ma uit in continuare la taste. Acasa barul e plin. Ma culc la fel de tarziu, ma trezesc la fel de devreme.
Surprinde-ma. Si nu ma mai intreba de ce. Pentru ca nu mai ai de ce - stii de ce.
Pentru ca mi-e frica de tine.
Un comentariu:
Mi-am adus aminte brusc de blogul tau. Nu am stiut pana acum, dar mi-era dor sa te citesc asa. Stiu cum e sa nu mai scrii.
Dar daca o mai faci, sa stii ca faci bine cuiva :)
Apropo, vreo veste de la Vasilica?
Trimiteți un comentariu