Cred in destin. Nu cred in conotatia negativa a cuvantului "fatalist". Eu sunt un fatalist, dar unul care crede intr-un destin pozitiv, bun, fericit. Cel putin pentru mine.
Cred ca toti avem o "menire", un "fel" de a fi, un "viitor" al nostru. Pe de alta parte, nu cred ca toata lumea isi va "implini" menirea, va trai in felul predestinat, nu-si va implini viitorul doar pentru ca asa "ii este dat".
De multe ori am glumit spunand ca simt ca sunt nascut pentru lux, pentru viata relaxata, pentru lipsa de griji, pentru casa mare, pentru masina buna, numai ca tot trag trag dar nu-mi iese, si ca pana la urma "cineva acolo sus" o sa se plictiseasca si o sa zica "hai, frate, ca asta nu e in stare, hai, sa castige la loto si gata". si va pocni din degete si atunci intr-un final voi avea si casele si masinile si luxul.
Uneori oamenii sunt niste intrusi in circumstantele vietii lor. Nelalocul lor. Eu, care sunt predestinat pentru o viata in lux, lucrez si am un salariu. Altii sunt "plini de bani" dar "le e scris" sa fie niste mediocri. Si pana la urma lucrurile se aseaza "cum trebuie".
Eu nu-mi fac griji legate de viitorul meu. Tocmai pentru ca sunt un "fatalist". Stiu sigur ca va fi cum imi doresc.
Altii, in jurul meu, au "mai multi bani" sau diverse pe care eu nu le am. Dar sunt niste impostori, si in adancul sufletului se tem, pentru ca stiu si ei asta. Nu e locul lor, nu se simt bine. Se tem ca vor pierde, se tem mereu de ceva, se agita, se consuma. Si se chinuie sa adune, sa faca, cu orice pret.
Mi s-a reprosat de multe ori ca fac prea putin, ca ar trebui sa ma agit, ca ar trebui sa fac aia si cealalta.
Eu cred ca n-are rost sa ma stresez sau sa ma chinui, pentru ca drumul e acolo, si simt ca sunt pe el. Exact asa cum gandeam acum cativa ani cand am scris prima oara pe blogul asta, nu are sens sa ma agit sa ghicesc drumul, ci doar sa ma bucur de el, si sa zambesc cand ma uit in urma cum s-a construit el, punct cu punct.
Timp este!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu