Dimineata m-am trezit din somn, eu-pur-si-simplu. M-am trezit intr-un vis, intr-un necunoscut. Lipsit de orice sentiment. Eliberat de dorinta, nu si de vinovatie. Dar o vinovatie teoretica, pe care n-o simt. E doar normal (orice inseamna asta) sa fie acolo.
Lucid, cu o explicatie pentru tot, mai putin pentru "de ce".
Nu stiu de ce sa fac, sau sa nu fac, orice. Nu stiu pentru ce am facut, din moment ce nu am nimic. Nu stiu pentru ce am evitat sa fac, daca oricum n-am pastrat nimic.
Uneori ma trezesc inutil, sau blazat. Dar acum nu e asta. Imi vad utilitatea, imi vad importanta, rolul, vad binele si raul in toate, tresar la "trebuie" - dar nu le simt. Mi-e egal.
Si m-am culcat inapoi, la ce bun, orice. Apoi m-am ridicat la loc, n-are sens ceea ce fac. Si sunt aici, in biroul meu din biroul nostru, ascuns in vazul tuturor. Si ma intrebi ce am, si nu stiu cum sa-ti explic ca nu am nimic, tocmai asta e. Sunt eu, pur si simplu. Si e dezamagitor, stiu, sa afli ca eu-pur-si-simplu nu sunt cel care te vrea sau zambeste sau rade sau tipa sau orice altceva fac eu cand sunt eu-cu-o-masca.
Si n-ai sa poti intelege ce inseamna asta, de aceea am si curajul sa-ti spun. Ca si atunci cand iti spun ca te iubesc, si e doar o alta chestie pe care o auzi de la mine-cu-sau-fara-masca.
Dar e deconcertant sentimentul asta ca acolo/aici nu e nimic. Ca ne jucam de-a joaca, de-a importanta si aroganta, de-a dragostea sau antipatia. N-am nimic de demonstrat, nimanui. Nici tie dorinta, nici lui rdicarea din umeri.
Si ma urmareste de dimineata imaginea broastei testoase, cu expresia ei indescifrabila. E ceva in spatele zambetului ala trist? Ochii aia sunt goi sau nu stiu eu sa-i citesc? Privirea aia fixa e un strigat de ajutor sau eu sunt doar o alta umbra oprita acolo pentru o secunda in plus, si privirea aia nu e a mea, doar trece prin mine?
Poate asta e starea ei naturala. Poate pana la urma nu e tristete, poate e lipsa unui sentiment, oricare ar fi el. Poate e ea-pur-si-simplu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu