Locuiam in chirie la acelasi proprietar, dar apartamentul era altul. Era mai mare, si era inainte de revolutie - mi-am dat seama dupa jaluzelele de la geamuri, care erau cele de la apartamentul meu de acasa. Din copilarie.
De afara veneau sunete de toamna. Copii care se jucau (in curtea scolii), caini si un post de radio, monoton si trist.
Patul in care dormeam era mare, si la mijloc avea noptiera, in care era o cutie. De care stiam, dar in care nu aveam voie sa umblu. Cutie din care am auzit o alarma de ceas - suna de trei ori, dupa care un copil razand, apoi doua voci in dialog, despre nu stiu ce. Mi-am imaginat in interior o papusa stricata, cu o fata de copil uratita de rautate. Apoi de la capat, alarma, rasetul de copil si dialogul celor doua voci. Mi-era frica sa opresc alarma, pentru ca trebuia sa umblu in noptiera, si stiam sigur ca nu am voie, plus ca urma sa ma prinda proprietarul ca am umblat acolo.
Am desfacut noptiera, capacul cutiei, in ea era o punga de plastic, de fapt un plic desfacut, de la un curier - cu interiorul negru, din care am scos un ceas desteptator. Ceasul, a carui alarma inca suna, stiam ca este un ceas de baie - rezistent la apa - si avea montata pe el o savoniera din sticla, cu brate de cupru. Nu stiam ce sa fac mai departe, in cutie mai erau lucruri, apoi -inevitabil- a venit proprietarul. Si nu era proprietarul, era un coleg de serviciu, care a zis ca vrea si el ceva din cutie, sa-i dam, sunt multe chestii acolo pe care oricum nu le folosim.
Am cautat mai departe, si am gasit o manusa rosie, de femeie, cu brat lung, care parea din catifea, dar la atingere s-a dovedit a fi o carpa negricioasa, montata ingenios pe un suport albastrui din carton.
Mirosea totul a levantica, si era racoare, ca in copilarie, ca in dormitorul parintilor mei, cu sifoniere mari si draperii albastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu