Uneori ma surprind gandindu-ma la tine, si imi dau seama ca zambesc. Nu stiu cine esti, unde, la ce te gandesti acum. Mi-ar placea sa te iau in brate, acum - inchid ochii si nu ma gandesc la nimic - si as face asta de o suta de ori pe zi. Daca as putea face-o macar o data.
Nu stiu cine esti, dar poate te gandesti la mine - si ma surprind zambind.
7 comentarii:
chiar vrei să afli?
Da, vreau.
Pe de alta parte, nimic nu ma sperie mai mult ca asa o intrebare.
pe mine mă sperie mai degrabă siguranţa cu care afirmi aşa ceva.
cît despre întrebarea mea, nu te sperie mai mult răspunsul?
stii, foarte des sunt caracterizat cu "nu stii ce vrei". ceea ce e, in marea majoritate a timpului, o superficialitate. pentru ca -mai ales daca am spus ca vreau - eu stiu SA vreau.
deci nu, nu ma sperie raspunsul. dar ma sperie nu atat intrebarea ta, cat ce sta ascuns in spatele ei. ma sperie prin modul cum nesiguranta din mine inca se hraneste din acel "chiar", si cum inca stiu sa se depene, inconstient, atatea scenarii in care nu sunt sigur.
în spatele întrebării mele stau pitite zeci de frici, de fapt nu, de asta îmi dau seama acum, iniţial întrebarea a fost spontană şi atît. mi-a plăcut mult cum ai scris, şi-mi venea să te întreb, "să fie chiar atît de simplu?", însă ar fi fost ridicol.
cand spui "ridicol", vrei sa spui "naiv"?
si asta ar fi rau, pentru ca... ?
Pentru ca ridicol/naiv nu e bine? Eu stiu ca nu e bine, si mi-e frica de ridicol, si ma feresc sa fiu naiv, dar insasi ideea ca cineva imi impune acest standard al "naivitatii" ma face sa ...
Ce chestie, ma cert singur... :)
nu, ar fi fost ridicolă doar întrebarea mea, evident că nu-i niciodată simplu, zîmbete împletite şi atît.
mă gîndesc că uneori e tare bine să fii naiv , şi-mi place cînd oamenii se ceartă singuri :)
Trimiteți un comentariu