Maximum Maximorum

"... nu doar un maxim local, conjunctural, ci unul absolut ..." [Wikipedia]

Inspirat de (punctul 7 din) articolul lui Andrei, ma intreb ce te determina sa fii atat de slab, incat sa renunti la a mai incerca. Ce te face sa-ti fie frica? Ai responsabilitati, acum, (imi spunea un cititor intr-un comentariu), ai copii si casa, si masina si soacra? Sau a(t)i facut un calcul si a(t)i ajuns la concluzia ca poate e mai bine sa te multumesti cu ce ai, decat sa urmaresti ceva ce poate nu vei avea niciodata? E mai usor sa iti spui ca n-ai cum face mai mult, nu e vina ta, e a lor? Chiar daca stii ca asta e o minciuna care te face sa-ti fie rusine? De unde stiu ca ti-e rusine? Din privire, si din tonul nehotarat. Sau prea hotarat.

Ai cazut si ai fost plin de praf. Matematic vorbind, ai atins un punct de inflexiune. Un maxim. Pana atunci, ai mers numai in sus, si brusc ti-ai dat seama ca nu mai controlezi situatia, ca ai facut prea multe greseli, prea multe promisiuni, prea multe presupuneri care nu s-au dovedit bune. Si ai cazut. Si ce ai facut, mai departe?

Ai cazut in continuare. Ai ales sa imbraci un costum ponosit, pe care sa nu se vada urmele prafului. "E vina costumului, asa a fost de la inceput, si oricat as incerca, tot prafuit ramane." Ma minti privindu-ma in ochi si eu stiu ca ma minti. Si tu stii, si asta te face sa vrei sa-ti acoperi rusinea, si o faci prin mai multe minciuni.

Mama ma sfatuieste sa nu las vrabia din mana pe cioara de pe gard. Ma sfatuieste sa ma duc in continuare la servici, sa pastrez ceea ce e sigur, pe care ma pot baza. Stie ca e greu. Ma sfatuieste sa nu risc dar imi spune ca stie ca nu asta trebuie sa-mi spuna, dar nu are cum sa imi spuna altceva. Nu are cum sa ma sfatuiasca sa fac ceea ce a facut ea, atunci cand "a devenit insuportabil", pentru ca e riscant, si copii trebuie sa fie mereu in siguranta... Pe tine ce te sfatuieste lumea? Ce iti spun apropiatii tai, e bine sa risti, sau e bine sa fii in siguranta?

Te uiti in jur si ce vezi? Vezi oameni ca tine, asta vezi... si ce inveti de la ei? Cand spui "lipsa coloanei vertebrale", de ce razi fals si te inunda vinovatia? Cat de mult din gandirea lor e a ta acum? Ce ai invatat de la ei? Ai invatat deja ce inseamna "sef"? Ai invatat sa fii un animalut simpatic, dresat si cuminte? Traiesti zi de zi (de la 8 la 12 ore) pentru a-l bucura pe stapan, in speranta ca te va rasplati, macar cu atentie, daca nu cu ceva .. gustos? Te sperii la idea de a-ti supara stapanul? Te pune stapanul la punct de fiecare data cand nu-i asculti comenzile? Bine macar ca esti in siguranta.

Ai invatat sa cersesti? Ai invatat cum sa cersesti o ora de libertate? Ai invatat cum sa cersesti o marire de salar? Ti-e clar ca nu meriti mai mult, atunci cand ti se spune NU? Ti-e clar deja ca e normal ca tu esti cel vinovat si ca ai gresit cand ti se spune ca ai gresit? Bine totusi ca esti in siguranta.

Cate ore pe zi petreci acum analizand idei sau planuind ceea ce vrei sa faci in viitor? Cate ore petreci plangandu-te in legatura cu problemele tale? Plangandu-te de sefi, de colegi, de oboseala? Esti un martir. Ce pacat, daca ai avea timp sa traiesti, sunt sigur ca ai reusi, ai fi cineva. Dar ce sa-i faci, nu ai timp, asta e. Nu esti tu vinovat. Dar macar esti in siguranta. Asta pana cand te trezesti cu un sut in fund bine plasat dar si atunci, probabil va fi vina ta. Dar ai sa gasesti alt loc sa fii in siguranta, nu-mi fac probleme, te-ai descurcat tot timpul, nu?

Lumea are dreptate sa te sfatuiasca sa stai la loc sigur. Toti stau - si uite ce bine o duc. Astia, idealistii, (care au idei, adica) - nu-i vezi ?! - vai de capul lor: rupti in cur si merg cu dacia. Sa vad eu cum te duci tu "antreprenor" in vacanta la greci. "Asta cu firma ta e suferinta mare, frate, ia si munceste si fa-ti un credit si lasa prostiile, ca nu-ti cumperi tu nimic in ritmul asta..." Important e sa ai bani. Cum ii faci, este si asta important, dar important e sa ii ai. Trebuie sa dai ceva la schimb, si daca nu esti dispus sa risti va trebui sa iti vinzi timpul si sufletul.

Ti-e rusine sa spui ca vrei sa faci ceva pe cont propriu. tie rusine sa spui ca n-ai bani sa mergi la gresi, si ti-e rusine ca n-ai masina. Sotia ta iti spune ca vrea masina noua, n-o intereseaza pe ea firma, mama iti spune ca vrea sa fii si tu odata la casa ta, prietenii rad de tine ca mergi inca in masina lui taica'tu, veche de 10 ani.... Au mai ramas in jurul tau doi trei oameni care te-ar incuraja, daca ai incerca sa faci ceva .. uite, ei au reusit, daca muncesti si esti perseverent, poti sa reusesti si tu... Dar cand o sa-ti poti lua masina, casa, vacanta in filipine?

La urma urmei, important e sa faci bani. Cu ei, te descurci mai departe. "Ai bani? eşti boier; n-ai bani? poţi să fii coborât cu hârzobul din cer, tot degeaba." Important. Important? De parca viata asta ai primit-o cadou, zilele trec, iti plangi de mila, iti critici colegii, faci tumbe pentru o bucatica de zahar si mergi pe litoralul grecesc. Maximum maximorum nu e ultimul punct de inflexiune, s-ar putea sa incepi din nou sa cresti la un moment dat, problema e ca nu vei mai trece niciodata "mai sus" de el.

Eu zic sa nu-ti faci probleme. Fa-ti bine treaba la servici si o sa te remarce cineva. "Salarul" va creste la un moment dat, chiar daca numai odata pe an, iar daca simti ca meriti mai mult pana la urma iti vei invinge spaima de a cere mai mult. Poti sa faci ore suplimentare, poti sa muncesti mai mult, si lasa, ce conteaza ca nu ai pe nimeni "acasa". Amandoi sunteti la servici pentru ca aveti nevoie de bani. O sa va simtiti bine intr-un weekend cand nu mergeti la servici, sau la vara, in concediu. Ce? A trecut vara? La greci e cald si in septembrie, nu-i problema.

Da, stiu ca ai fost dezamagit cand ti-ai dat seama ca ai pierdut. Si ca ai fost disperat si ca ti-a fost frica. La toti ne-a fost greu. Stiu ca stii ca asta nu e cea mai buna solutie, si te cred ca ti-e greu, ca ai vrea sa fie altfel, dar ca nu reusesti - dar mi-e rusine de tine.

Back (in black?)

M-am intors de la mare. M-am intors relaxat, optimist, cu chef de munca, cu niste (trei) idei (bune), cu incredere in mine si in ce am sa fac, reconciliant si (mai) tolerant.

M-am intors ieri la ora 5 si imi vine sa rad cand imi dau seama ca pana astazi la 12 am ramas doar cu ideile (si increderea in mine, dar despre asta, putina rabdare). Restul...sunt undeva in locul de parcare inexistent, in aglomeratie, in aerul conditionat (de care am avut nevoie ca sa dorm omeneste), in scandalul de dimineata al vecinilor - care cascau gura la cel care se certa cu primaria - care ii ridica masina, in zgomotul basculantelor de la santierul de alaturi si al cainilor care latrau incercand sa acopere orice alt zgomot. Asta fara sa mentionez nimic despre oameni. (Apropiati sau nu.) (Nu, n-am sa mentionez nimic despre nimeni.)

Titlul acestei insemnari era initial "Intre gandire pozitiva si optimism" si era inceputa pe telefon, pe plaja, cu gandul de a prinde "frumusetea momentului". Spuneam ca nu mai am de gand sa permit nimanui sa-mi fure optimismul, cheful de munca, increderea in mine, etc etc. Nemaifiind cazul, am sters insemnarea din telefon, si .. i'm back.

Nu ma plang. Faptul ca am realizat cat de slab sunt (am devenit) a fost o palma destul de puternica incat sa-mi dau seama cat de "jos" am ajuns. Nu stiu cand am devenit las, nu-mi aduc aminte cand am decis sa ma las mintit, pacalit, furat. Nu stiu cand am decis ca nu ma mai intereseaza cum arat. Nu stiu cand am uitat ce inseamna sa fiu optimist. nu stiu cand am uitat sa iubesc.

In aceste 5 ore, am ajuns la concluzia ca mi s-a spus de prea multe ori ca sunt "rau". Undeva am cedat, si am inceput sa ma aliniez. Am ascuns "raul" si am pus o masca de intelegator, de tact, de om care face "ce trebuie". N-am fost niciodata bogat dar nici nu m-am considerat -niciodata- sarac. Acum ma simt sarac. Am facut mereu ce am vrut si am fost ambitios si am avut tot ce am vrut. Acum nu fac nimic, doar sper sa "se intample ceva", merg mereu mai incet ca sa las pe altcineva in fata, nu imi cer dreptul si m-am invatat sa .. accept. Uneori, prea revoltat de ceea ce se intampla cu mine reactionez exagerat, speriindu-i pe cei din jur. Am devenit un complexat care urla la vanzatoare cand mi se pare ca nu mi se da destula atentie.

Imi este (din ce in ce mai) rusine cu mine. Dau vina pe cei din jur care ma mint cu nerusinare. Dau vina pe cei care ma manipuleaza, ma indeamna, ma condamna, rad cu mine sau imi plang de mila. Dau vina pe trecut, pe o conjunctura neplacuta. Adevarul e ca am devenit las, ca mi-a fost mai usor sa ma mint singur. Am infipt capul adanc in nisip si (inca) astept "sa se intample ceva". Palma de care vorbeam mai sus la asta se refera, la faptul ca mi-am dat seama ca nu se va intampla nimic, oricat de mult voi ignora ... evidenta.

Mi-am batut joc de mine intr-un fel cum nu credeam ca se poate. Cand ma intreaba cineva "DE CE NU FACI " mi se strange sufletul de frica. Nu pot sa explic de ce nu pot. Nu mai stiu nici macar sa ma mint. Am folosit atatea scuze incat cred ca le-am epuizat pe toate. Pur si simplu nu mai stiu ce sa spun. Imi dau seama ca oricine se uita la mine vede un las cu gura mare, care spune ca "va face" si ca "poate sa faca" dar care gaseste tot felul de scuze. "De ce nu faci ?" "De ce nu faci ?" Cu fiecare zi care trece si ma indeparteaza din ce in ce mai tare de ceea ce am zis ca "voi face" ma simt din ce in ce mai slab, caut din ce in ce mai multe scuze, ma ascund din ce in ce mai adanc.

Poate a fost o lectie pe care a trebuit sa o invat mai bine acum, decat mai tarziu. Poate e mai bine sa iti pierzi increderea si respectul de sine si sa realizezi asta la 26 de ani decat la 36, sau 46. Am fost unul dintre cei destepti, am fost unul dintre cei descurcareti, norocosi, fericiti. Voi fi din nou.

Am spus mai sus ca am ramas doar cu ideile si increderea in mine. Am ramas cu ele dar am si castigat ceva - vreau sa fiu destept, descurcaret, norocos, fericit. Am acasa o bucata de hartie galbena pe care scrie "cand ai sa ajungi acolo sus .." si care imi aduce aminte de momente cand altii credeau in mine, cand ma simteam puternic, destept, descurcaret, norocos, fericit.

Nu mai simt nevoia sa dau vina pe nimeni, pentru ca ma simt singurul vinovat. Nu ma mai simt penibil, ma simt doar vinovat pentru ca am tinut capul in nisip atat de mult timp. Si e o vinovatie pe care intentionez sa o ascund dar sa nu o uit. Nu mai sunt reconciliant sau tolerant pentru ca nu am fost niciodata, dar sunt optimist si am sa ma relaxez. Sunt "rau" si asa am fost intotdeauna, si asa vreau sa fiu, indiferent cui nu-i convine chestia asta. Sunt nebun, dar stiu sa zambesc.

Poate astazi am mai unit doua puncte.

Legea persistentei

Am citit acum un articol despre Legea Atractiei (credeti in LoA?) si (chiar daca e tarziu) cred ca e momentul sa-mi scriu o idee...

Mai mult decat in LoA eu cred in (ceea ce am denumit) Legea Persistentei (iertare, daca termenul exista deja ... ). Aceasta lege, a Persistentei, cred ca se aplica la tot ceea ce facem(vrem sa obtinem). Si legea e simpla - daca esti hotarat sa duci pana la capat ceea ce ai inceput ( sa obtii ceea ce iti doresti), daca esti persistent in dorinta si actiune, vei atinge rezultatul dorit. E simplu, nu? E o chestie care pare cam ... spusa ca sa 'ma aflu in treaba', nu ? Nu. Eu ma refer la acel sentiment pe care il ai ( la hotararea pe care o iei ) cand iti propui sa incepi 'ceva' - ca nu te vei opri pana nu il vei obtine, indiferent de obstacol, de timp sau de costuri. In acel moment, in care ai luat hotararea de a fi persistent, acel 'ceva' care aplica Legea Atractiei va aranja cartile in favoarea ta. In timp ce am scris fraza de mai sus, in background am auzit un promo la o emisiune cu Donald Trump - "I want to build the tallest towers - and I will ! ". Despre asta vorbesc.

Uneori, Legea Persistentei se suprapune cu ceea ce multi numesc o dovada de nebunie: sa incerci acelasi lucru asteptand alte rezultate. Va contrazic ... daca esti indeajuns de hotarat sa obtii un lucru, s-ar putea sa-l obtii incercand acelasi lucru ferm hotarat sa nu renunti. Nu vi s-a intamplat niciodata? Eu imi aduc aminte cum instalam driverul de la placa de sunet AD1815 de pe floppy, pe Windows95. Repetam de cel putin 5, 6 ori aceeasi procedura, identic, si .. da, mergea a opta oara. Daca nu mergea la primele 10 incercari - continuam, pentru ca eram ferm convins ca o sa mearga.

Mereu cand am o problema care pare fara iesire, ( sentimentul acela al disperarii, cand nu gasesti solutia, cand te enervezi, cand vrei sa spargi ceva sau sa plangi ) ma opresc si imi spun ca nu voi renunta. Atat. Indiferent cat va dura si ce va trebui sa fac, nu voi renunta pana nu voi obtine solutia. Dupa acest moment, in cele mai multe cazuri solutia apare imediat.

Probabil nu e nevoie de aceasta precizare ( a existentei Legii Persistentei ) dar cred ca una din greselile fundamentale pe care le facem in viata este aceea de a incepe "ceva" fara a avea incredere in reusita si fara a fi hotarati sa terminam.

Si ... da, eu sunt unul din "acei oameni" care cred in Legea Atractiei.

Unde sunt eu

Ca orice viciu, libertatea e greu de invins.

Zambetul fara sens pe care nu ti-l poti opri, chiar daca nu-l intelegi si n-are un anume motiv, zambet care iti tradeaza dependenta adanca. Amintirile si senzatiile care se amesteca prea repede ca sa mai aiba vreun sens. Sentimentul ca nu te mai intereseaza nimic altceva si ca indiferent de ce se intampla in jurul tau vei face orice ca sa obtii ceea ce vrei. Libertatea e clipa in care decizi sa mergi inainte indiferent ce sau cine. Clipa in care realizezi ca nu te mai intereseaza nimic, ca esti dispus sa renunti la orice, ca sa obtii ceea ce vrei. Libertatea e clipa in care nesiguranta si frica se dilueaza si se transforma in betia vitezei.

Dependenta nu se vindeca niciodata, e doar reprimata. O singura clipa de libertate e suficienta pentru a elimina efectul unui an (sau doi, sau trei, sau .. ) de conditionare. Un singur moment in care sa te opresti sa respiri aerul rece, sa simti mirosul de brad, sa auzi doar un tipat de vultur. Un moment care sa se lungeasca pana la orizont, si in care sa-ti dai seama ca si drumul si destinatia sunt la fel de importante. Sunt unul si acelasi lucru si au primit nume diferite doar pentru a(-ti) oferi ocazia sa inveti o lectie. Libertatea e destinatia pe care ti-o alegi singur, la capatul unui drum pe care ti-l alegi (si trebuie sa-l urmezi) singur.

Unde sunt eu - aici sau atunci? Realitatea mea e acolo, pierdut.

Daca as putea zbura, singurul loc unde m-as duce ar fi Acasa.