Exista in viata mea unele perioade in care nimic nu merge. Nimic. Si nu vorbim aici de momentele in care "am ghinion". Nu, nu. *Nimic* nu merge.
Mai intai bat cu degetele in birou. Apoi incep sa spun chestii de genul "Asa , bravo, nu ma lasa sa fac *cutare*, bravo!". Apoi ma enervez, si injur, mai tare, Mai tare, MAI tare.
In functie de cantitatea de cofeina in sange, bat cu pumnul in masa, arunc diverse obiecte ori doar strang din pumni. Apoi evident se instaleaza starea "post-nervoasa", de ... cum sa-i spun dezamagire, in care ma parasesc puterile si ma bag in pat ferm hotarat sa nu mai fac nimic niciodata.
Dupa (in medie) 25 de secunde sar in picioare ferm hotarat "Nuu, nu ma dau batut, unul dintre noi trebuie sa renunte si eu nu renunt. Nu ma intereseaza, ce faci, eu nu dau inapoi ..(continua cam 5 minute)".
Mereu am un *inamic* imaginar, care urmareste sa ma impiedice sa-mi fac treaba. Azi am fugit de el de dimineata dar il simt ascuns undeva intr-un colt. Si ma pandeste.
Fii atent, daca citesti peste umarul meu: azi am treaba, si n-am chef de joaca. Si daca totusi te hotarasti sa vii, vino inarmat cu multa rabdare, cause' i'm gonna' put up a fight!
Un comentariu:
Cred ca il stiu pe *inamicul* tau. Umbla in "gasca" cu al meu.Tot caut metode de a-i veni de hac, dar de la o vreme a dezvoltat o rezistenta ciudata. Nu mai capituleaza nici in fata atacului cu perne,nici la ofensiva muzicii energizante si nici nu-l mai pot pacali la "v-ati ascunselea", sa ma pitesc bine si mult.
Trimiteți un comentariu