Mereu am auzit ca una din cele mai grele chestii e sa "dai pe cineva afara". Nu neg, e greu, am simtit-o deja de mai multe ori, dar incep sa cred ca nu asta e cel mai greu. Cred ca "cea mai grea" e decizia in sine, nu actiunea. Uneori este evident ca nu mai poti lucra cu omul respectiv, atunci totul e simplu. Si spun "evident" fara a minimaliza greutatea cuvantului - este dincolo de orice indoala.
Uneori, insa, nu e deloc "evident". E un amestec de instinct, de convingeri, de "nu cred ca", de opinii din afara. Si pe astea trebuie sa construiesti o decizie. Si e al naibii de greu. Oare instinctul imi spune bine ce-mi spune? Nu m-a inselat niciodata pana acum, dar daca acum gresesc? Oare toate convingerile mele despre "cum ar trebui sa fie" nu sunt construite pe niste greseli, pe niste "pana acum a mers asa"? Pana acum m-au dus inainte - convingerile mele - dar daca acum e o greseala? Toti oamenii astia imi spun ca am dreptate - dar oare ei sunt obiectivi? Oare sunt bine intentionati? Oare au capacitatea sa judece asta? Cat de mult trebuie sa ascult opinii din "exterior"?
Experienta m-a invatat ca instinctual nu am gresit niciodata. Ca mereu - dupa analize, discutii, dezbateri, conflicte si alte suferinte de tot felul - am ajuns oricum sa iau deciziile pe care le-am "simtit" bune instinctual. Atunci, sa mai dezbat? Sa mai analizez, sa ma mai indoiesc, sa mai calculez, sa mai intreb? Faptul ca sunt cine sunt e rezultatul deciziilor luate instinctual, asta ar trebui sa valideze folosirea aceluiasi sistem, mai departe.
Totusi intrebarea ramane - daca instinctul imi spune ca asta e decizia buna - de ce simt nevoia sa o justific? De ce trebuie sa dovedesc ca e miscarea "evidenta"? Cui? Aceasta indoiala, face si ea parte din procesul instinctual? Cat de mult am voie sa aman decizia asta, ascuns in spatele dezbaterii "e bine sau are nevoie de inca o sansa"?
Procesul unei astfel de decizii dureaza destul de mult. Uneori poate parea "prea mult". Cred, totusi, ca marea majoritate a lucrurilor se pot corecta, si ca mereu se poate construi. Poate sunt un idealist, poate gresesc, poate, poate. Dar pana la urma, cum ziceam, tot instinctul e cel care imi spune ca asta e o decizie care trebuie cantarita.
De cele mai multe ori e suficient sa declar procesul deciziei deschis, si deus ex machina, blamat de toata lumea, intervine si isi spune cuvantul. Apare un "ceva" care face lucrurile sa fie "evidente" - intr-un fel sau in altul.
Si am ajuns si la titlul articoului, am sa "inaugurez" si o categorie noua pe blog cu ocazia asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu