13 mai 2008

Domestic

A domestici, domesticesc, vb. IV. Tranz. - A obişnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ♦ Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. DEX

In urma cu 2 ani, pe 14 mai 2006, ma trezeam in ultima mea duminica "fara servici". Atunci nu auzisem niciodata de "insomnia de duminica noapte" sau de "monday morning heart attack". Atunci aveam doar sentimente amestecate, de neputinta si parere de rau, simteam ca fac o greseala si in acelasi timp ma simteam incapabil sa mai iau o decizie, pentru mine. Acum, cand scriu, e 4 dimineata - deci maine e azi.. azi 4 mai 2008. Maine e ultima mea zi de servici, la firma unde am lucrat ca programator in ultimii doi ani. Demisia mi-am dat-o saptamana trecuta, si am si scris despre asta.

In acesti doi ani lucrul pe care l-am facut cel mai bine a fost sa ma plang. M-am plans de conditii, de program, de colegi, de sefi, de salar, de orele nepotrivite. De mine am inceput sa ma plang mai recent - cand am inceput sa ma trezesc (la realitate). Pentru ca singurul "vinovat" sunt eu.

Ce am mai facut bine in ultimii doi ani a fost sa-mi distrez prietenii si cunoscutii cu povestile de la servici (sunt sigur ca ma recunoasteti- eu sunt vesnicul nemultumit care barfeste pe toata lumea). Am inceput prin a-mi amuza prietenii cu ciudateniile unor oameni si situatii si am sfarsit prin a scrie cateva capitole dintr-o carte. Tragica pentru mine, comica pentru oricine altcineva. Dar cel mai important este ca ea exista - sau ma rog, doar cateva capitole, pentru moment.

Acum doi ani eram ferm pe pozitia ca "e o prostie sa fii angajat". "Sa fii angajat" e cel mai rau lucru care ti se poate intampla. Mi-e frica sa ma gandesc la faptul ca aceasta idee pe care am avut-o si pe care (mi-)am repetat-o obsesiv a influentat foarte mult toata aceasta perioada. Poate totul ar fi fost altfel daca eu nu m-as fi simtit invins inca de cand am intrat pentru prima oara acolo.

Pentru ca am re-inceput sa cred, in momentul cand am luat hotararea ca voi pleca, am inceput sa primesc "oferte". "Oferte" pe care le-am refuzat sistematic. Am ales sa incerc una din ocaziile ce mi s-au oferit pentru ca se apropie foarte mult de ceea ce imi doresc. Bineinteles, dupa ce am ales, au aparut alte si alte ocazii. Poate mai bune. Nu stiu daca firma in care urmeaza sa incerc sa lucrez e cu ceva mai buna decat cea din care am plecat, nu stiu daca oamenii sunt altfel. Stiu insa sigur ca eu sunt altfel.

Acum doi, trei ani incercam sa demonstrez tuturor ca eu am dreptate; eu, cel care incercam sa fac ceva pe cont propriu, eu care nu eram angajat, care nu aveam carte de munca, care nu plateam CAS, care aveam probleme cu politia, cu primaria, cu asociatia. Eu cel care nu aveam bani de concedii, care nu aveam prime si nici nu-mi dadea nimeni zile libere. Acum, angajat fiind, cred si mai tare in ceea ce spuneam atunci.

Eu sunt facut sa fiu liber. Ultimii doi ani au fost o incercare de a ma domestici. Si asta nu se va intampla niciodata. Chiar daca sunt si voi mai fi angajat, nu voi avea NICIODATA un stapan. Nu vreau sa spun, acum, nimic despre nimeni. Voi spune in timp.

Fa compromisuri cu orice altceva, dar nu renunta NICIODATA la libertate.

3 comentarii:

adelaida spunea...

Parerea mea este ca esti liber atunci cand te simti fara sa conteze daca esti angajat sau nu. Depinde cum privesti aceasta libertate. Eu ma simt libera fiind angajata. Poate imi lipseste curajul, poate nu-mi plac responsabilitatile unui antreprenoriat, poate...se gasesc o multime de explicatii.
Concluzia este ca fiecare defineste libertatea in felul lui si limitele ni le impunem singuri.

MiCuTZu spunea...

Apreciez foarte mult ce ai scris si ai pus foarte bine in pagina. Ma simt mai bine cand vad pe cineva ca scrie asa ceva si consider ca ai foarte mare dreptate.

derelict spunea...

@adelaida: Eu am trecut la un moment datprin o "faza" in care credeam ca libertatea nue compatibila cu "angajarea". Acum nu mai cred asta, cred doar in capcana renuntarii la libertate prin renuntarea la asumarea responsabilitatii... "Ma angajez" si in momentul urmator nu mai am libertatea sa *aleg* si sa iau deciziile cu adevarat importante.

@micutzu: ... multumesc, intotdeauna m-au emotionat laudele..:)