Anul asta, prima oara mi-a mirosit a septembrie acum 2 saptamani, intr-o seara. Fum de tigara, amestecat cu esapament, parfumuri scumpe si toamna. Septembrie.
Si sunetele, sunetele sunt diferite. Chiar daca aici n-o sa fie niciodata toamna de “acasa”, toamna incearca. Daca ar fi sa-l numesc, ar fi sunetul de copii care se joaca (inca) afara, pe inserat. inseratul vine mai repede.
Intr-un mod ciudat, varsta de azi nu ma sperie. Acum ceva timp, era la categoria “batrani”. Imi amintesc clar o discutie cu un grup de prieteni, in care am zis ca un anonim, nu stiam cine e, nu prea are ce cauta in grupul ala, e prea batran. Desi o zic de multe ori, nu ma simt batran.
Nu ma simt diferit in niciun fel. Obosesc mai repede. si Fizic, si psihic. Dar, gandindu-ma mai bine, nici nu cred ca e “oboseala”. pur si simplu uneori mi se pare irelevant sa continui ceva.
zambesc cand scriu. nu s-a schimbat nimic, in continuare obtin tot ceea ce vreau, cu precizie, dor timpul parca uneori se dilata intr-un mod absurd. ma uit in oglinda si uneori sunt slab, alteori am parul prea lung, intr-o viata in care multe au ramas pe autopilot.
am obtinut pana acum tot ce mi-am dorit, iar ce nu am, acum, ori nu am “inca”, ori nu am pentru ca a devenit irelevant, sau mi-am dat seama ca nu sunt dispus.
uite, asta as pune ca cel mai mare castig pentru inca un deceniu (ce dramatic suna) - faptul ca mi-e mai usor ca niciodata sa renunt la tentatii sau provocari care m-ar obosi prematur.
m-am indepartat mult, de multe locuri, obiceiuri .. si de multi. unele amintiri mi se par .. dubioase. nu mai stiu daca e o amintire, daca mi-a povestit cineva? sau poate am citit? asta mi s-a intamplat mie? sau altuia?
Am senzatia ca mi se cuvin din ce in ce mai multe- si stiu ca nu e bine. pentru ca, daca nu sunt atent, ajung sa le primesc - si multe din ele chiar nu erau pentru mine.
trece si toamna asta. atent controlata. cu doar suficient miros cat sa stiu ca a fost acolo. cu doar cateva sunete indepartate de copii care se joaca pe inserat - dar suficient cat sa ma faca sa zambesc. complice, imi zambeste si ea, de departe. pastram distanta de siguranta.
anul asta nu am inchis multe capitole. in schimb am deschis unele importante. astept pe cineva, cum n-am mai asteptat pe nimeni, niciodata, pentru ca n-a mai fost niciodata cineva la fel, pana acum. cineva facut de mine. dupa chipul si asemanarea, cum a spus cine a inventat cuvantul. astept.
in sunetul unei mingi, al unor voci indepartate care alearga un caine, in mirosul inconfundabil al dorintei ca zilele astea sa mai stea inca putin. pentru ca asta e cea mai frumoasa toamna. cel mai frumos anotimp e septembrie.
