le scriu aici, sa nu le uit, mi s-au parut amuzante.
Prima, in Lidl. Eram la casa, cu produsele asezate pe banda. In spatele meu, o voce de barbat se ciondaneste, prin telefon, cu o sotie sau poate un copil. "Bine, bine, ma duc sa iau si biscuiti de aia". Revine grabit, cu biscuitii. Ii aseaza pe banda, dupa care, cu un gest neinteles, se aseaza la coada in fata noastra. Fara sa priveasca in stanga sau dreapta, fara contact vizual, cu atitudinea aia a omului care stie ca greseste, dar care nu e pregatit sa recunoasca. "Daca eu nu te vad, nici tu nu ma vezi". L-am lasat in pace, sa inainteze in paralel cu produsele noastre de pe banda, in timp ce noi am ramas in spate, cu ale lui.
Si a ajuns la casa. Iar in momenul in care casiera l-a intrebat daca nu doreste si o sacosa, s-a prabusit cerul. Speriat, i-a zis "pai astea nu sunt ale mele". Si a urmat un moment lung, savuros, in care ea se uita la el, fara sa inteleaga, iar el se uita speriat oriunde in alta parte. L-am lasat, l-am lasat. Si a repetat "astea nu sunt ale mele". Si am zis "da, sunt ale noastre". A tresarit, si fara sa se uite la noi, a trecut in spate, langa biscuiti.
A fost amuzant, dar n-am inteles. N-am inteles si n-o sa inteleg niciodata.. de ce ai face asa ceva? Instinctul asta de a "te baga in fata".. cat de puternic este?
Nici acum nu inteleg, asa cum n-am inteles nici atunci cand am plecat din Lidl. Razand.
...
In alta zi, la Mega Image. La fel, la casa. Clienta din fata mea termina, si dintr-o data apare o a doua casiera. O doamna respectabila, 50+. Ii spune casierei care era deja acolo ca "e gata". Si fac schimbul. Casiera care pleaca isi goleste sertarul cu bani si bonuri intr-o punga, si pleaca. Doamna mea se aseaza pe scaun, si produce de undeva (chiar nu stiu de unde, am pierdut momentul) o punga a ei, plina cu bani si bonuri. In spatele meu, la casa, aseza deja produsele urmatoarea clienta, o doamna similara ca varsta, 50+.
Ei, si incepe. Casiera mea noua desface cu greu nodul de la punga de plastic, si incepe sa scoata banii. Si ii aseaza, zeci la zeci, cinci la cinci, lei la lei. dupa care mai gaseste unii rataciti, si ii sorteaza si pe astia. Apoi ii aseaza in sertar. Zeci la zeci, cinci la...
Radeam, deja, mai pe tacute, mai pe auzite. Ma uit la doamna din spatele meu, si ma bufneste un hohot de ras, un ras... cum n-am mai ras de mult. Era rosie ca racul. Cu buzele stranse, vinete, rosie pana in vrful urechilor, si clatina dezaprobatoare din cap. Casiera noastra nu ridica capul din bani. Acum sorta monede.
A durat ceva, a fost un duel al vointelor. Eu am fost singurul care am pierdut, am ras. Si am ras din suflet, de se uitau cei din jur la mine. Ele doua au luptat pana la capat, casiera fara sa ridice ochii din banii pe care ii sorta innebunitor de incet, asteptand parca sa ii reproseze cineva ceva, iar doamna din spatele meu, in pragul unui atac nervos, s-a abtinut si nu a spus nimic. Cel putin pana am plecat eu. Razand.
