Cum e sa, cum e sa nu

In ultima perioada, catalizat de nevoia de schimbare, ma regasesc, incet, imi aduc aminte cum e sa, cum e sa nu.

Mi-ar fi placut sa nu fi pierdut atat de mult timp in conflicte inutile, mi-ar fi placut sa fac in loc sa ma plang. Mi-ar fi placut sa am toate acele lucruri pe care mi le-am dorit.

Mi le-am dorit prea putin insa.

In doua zile, dupa ce "am luat o decizie", totul a inceput sa se aseze la locul lui, cu precizie milimetrica. Telefonul suna cand trebuie, apar oamenii care trebuie, a iesit soarele.

A fost mereu asa, numai ca mi-a fost frica. Mi-a fost mai simplu sa ma ascund dupa scuze, justificari, victimizari si "vina altuia". Pacat.

Istorie

Cand mergi prin Bucuresti, daca esti atent, vezi, din loc in loc, placi atinse de trecerea timpului prin care se povesteste istoria caselor sau a blocurilor pe care sunt montate.

Aici a locuit poetul. Aici a lucrat pictorul. Aici a fost redactia. Aici a murit.

Istoria asta exista pentru ca ea a fost scrisa. De poeti, pictori, arhitecti, sau ce-or fi fost oamenii astia, multi, de care altii au hotarat ca merita sa ne aducem aminte.

Peste cateva zeci de ani, o sa fie greu sa alcatuiesti o astfel de istorie a Bucurestiului. Poate ca, din loc in loc, vor mai fi astfel de placi. Eu unul n-am vazut niciuna mai recenta de anii 80.

Iar daca vor fi - dar cum sa fie, cine sa le faca, cine sa le zideasca? - ce sa fie scris pe ele? Aici a locuit arhitectul care a masacrat 4 strazi construind un bloc intre case de patrimoniu. Aici a locuit doctorul spagar cutare. Fostul primar, ramas in istorie pentru scandalurile de la teve.

Aici s-a nascut, a locuit, nu prea a muncit - dar a murit - nea caisa, mare urmaritor de drame televizate, bautor de bere si filosof de carciuma.