In culori

Cred ca in ultimii ani mi-a fost frica de mine, de toamna... Ma uit in urma si 2011 e ultimul septembrie in care am scris ceva. Nu-mi amintesc de ce.

E ziua mea, azi.

Am inceput, din ce in ce mai des, sa am o senzatie de bine inexplicabil. Vine de nicaieri, nu ramane foarte mult, doar suficient cat sa ma simt bine, mai apoi, toata ziua. Fara niciun motiv, ma simt ca in filme, imi si cant cate-o coloana sonora.

M-am transformat intr-un hipster, ar zice unii - eu doar cred ca am inceput sa-mi aduc bine aminte cum eram acum cativa ani, mereu cu barba de 2-3 zile si cu camera mea foto din liceu.

Se aduna oameni din toata lumea, pentru mine - saptamana viitoare am nunta. E un sentiment frumos, asta, mai ales ca mi-a placut mereu sa fu in centrul atentiei.

Am invatat in ultimul timp sa nu mai fiu pe placul nimanui. Si e bine. Sunt pe placul meu.

Imi cautam intr-o zi foile pe care mi-am scris ultima oara dorintele, si nu-mi amintesc unde le-am pus. Dar imi amintesc foarte clar dorintele de pe ele, si le bifez una cate una mental (pana am sa gasesc foile).

Nu mai reusesc sa ma fac sa plang prin ceea ce scriu, dar o sa se intoarca si asta.

Mi-e bine, visez in culori, pe film de 35 mm.

Vacanta la Gura Portitei

La o idee a cuiva care numai a auzit despre, si dupa cateva incurajari din partea unora pe care pana acum i-am considerat prieteni (sau macar oameni de buna credinta), am fost la Gura Portitei. 

Cum se ajunge la Gura Portitei - din Bucuresti. 

Pe autostrada A4, rondul mare de la Ovidiu, dar nu spre Ovidiu, ci in sensul opus, pana la Jurilovca. N-o luati prin constanta, sau pe alte scurtaturi. 

Masina.

Aici va trebui sa abandonati masina, in parcarea cu plata sau fara plata. Jurilovca ar putea fi foarte bine un cartier din Bucuresti, pentru ca atunci cand vine vorba de parcare, nu e nicio deosebire. O doamna amabila de la intrarea in parcare ne-a zis sa parcam oriunde, daca avem cazare la Gura Portitei, e gratis. Asadar, am gasit un loc liber, la umbra, si am parcat. Apoi am scos bagajul si m-am urcat pe “barja” (revin la subiect). In urma mea, un nene parcagiu a venit repede cu un tomberon pe care l-a plantat pe un alt loc liber, a dat ocol masinii mele de vreo doua ori, si-a ridicat chipiul de capitan, s-a scarpinat dezamagit si a ramas sa pazeasca tomberonul aducator de taxa de parcare. 

La intoarcere, am asistat la un spectacol trist, al incaierarii intre 3 familii (Timisoara, Bacau si Cluj) care s-au batut (la propriu) pe locurile noastre de parcare. Un mod cam trist sa incepi un concediu cu niste oameni cu care te vei reintalni, sigur, pe o insula!! 

In afara de parcarea “acoperita”,  exact la intrare mai exista o asa zisa parcare cu plata, exact in fata pontoanelor, incercati si acolo, chiar daca e “cu plata”. Daca aveti cazare la Gura Portitei, puteti lasa acolo gratis masina. 

Transport. 

Am pomenit mai devreme “barja”. Barja este un convoi format dintr-un tragator si o platforma acoperita fara propulsie (o barja, adica) amenajata cu scaune de plastic pentru transportul celor care nu vor sa plateasca dar nici nu se grabesc spre Gura Portitei.  Cu barja veti ajunge gratis (daca aveti cazare). Dar intr-o ora jumate, pentru ca viteza de croaziera a barjei este invers proportionala cu varsta ei. Exista optiunea inchirierii unei salupe, 25 lei de persoana, timp 20 minute. Atentie insa, incercati sa fie una acoperita, mai ales daca e putin vand, agitatie pe apa, altfel veti ajunge bine stropiti. 

Ca o scurta paranteza, am intalnit la urcarea pe barja un comportament demn de calatori cu wizzair. O imbulzeala dementa, pentru a aseza confortabil bagajul pe jos, sau pentru a prinde un scaun de plastic … mai in fata. Rusinos, dar adevarat. 

Am ajuns! 

Dupa un drum de o ora jumatate (da, prima oara am luat barja) am ajuns intr-un final la Gura Portitei. Peisajul cam sumbru. Imbulzeala la coborarea de pe barja. Inghionteli si genti peste picioare. Rusinos. Victorios, un coleg mai curajos iese de la receptie cu multe telecomenzi (telecomande? :) ) de tv si aer conditionat. Extrag, cu inima stransa, o cheie din gramada. N-am noroc. La noi in camera miroase a mort. Si in camera prietenei de langa noi, dar la ea mai putin. La ceilalti e ok. Unul din noi are chiar un odorizant de camera, lasat de turistii anteriori. La el e “parfum” - si la propriu, si la figurat. Curge apa calda! Merge aerul conditionat! Ura. Mirosul se duce el, in timp. Am platit 70 eur pe noapte. 

Hai la plaja! 

Marea e mizerabila, plina de alge. Plaja e plina de scoici, aproape ca nu poti merge in picioarele goale. Trist. “Sezlong” de inchiriat, 15 lei, intrare!! la piscina 19 lei. La “Beach bar” rasuna la maxim radio Zu, cu reclame la catena si mai stiu eu ce. De vis. 

Hai la masa. 

Inghesuiala. Mese rezervate. In interior tai fumul de tigara cu toporul. Afara te nenorocesc tantarii. Preturi de Bucuresti. Mancarea e ok, dar nu senzationala. 

Hai sa ne distram... 

Intr-o seara, s-a deschis beach barul, doar dupa o scurta negociere cu clientii, cu conditia sa facem consumatie. (!!!). Muzica, antren, sticle de rom si votca aduse ilegal pe mese, urmariti si verificati de angajati. In alta seara, foc de tabara si ansamblul lipovenesc. Pacat de muzica si de efortul fetelor, ca in jur spectatorii isi “faceau poza” cu telefonul si isi imparteau berea la pet (de unde or fi avut-o?)

   

Hai acasa. 

Atunci?

Acum 7 ani, zilele astea, scriam Marasm. Nu pun link, nu vreau sa-l citesti. Astazi l-as putea rescrie, nu din memorie, ci pentru ca asa ma simt.

L-am recitit astazi, si oricum as incerca, nu reusesc sa ma ascund de mine, mi se pare o prostie. E absurd, ca dupa 7 ani, sa ma simt la fel, sa nu fi evoluat, sa nu se fi schimbat nimic.

Realitatea e ca lucrurile s-au schimbat, am evoluat, am mai mult din toate. EU insa sunt tot acolo, si oricat as incerca sa ma conving ca nu e asa, sunt inca acolo pentru ca asa m-am obsinuit, si mi-e frica sa nu mai fiu eu. EU.

Nu inteleg prea clar de ce mi-e asa frica. Stiu sigur ca am putere asupra lucrurilor, asupra mea si asupra celorlalti, mi-o confirm mie cu gesturi subtile. Atunci?

All sins forgiven

Cand incerci sa inoti impotriva curentului. Pentru ceva timp reusesti, apoi iti dai seama ca nici macar sa ramai unde erai nu se poate. In cel mai rau caz incetinesti, in cel mai bun caz mergi din ce in ce mai repede. Orice-ar fi, nu te poti intoarce.

enervant

Astazi ma gandeam, prins intr-o intalnire interminabila, cat de greu trece timpul, si cat de usor il pierd. Si as fi vrut sa fiu la birou, pentru ca aveam alte lucruri de facut. Si la birou, daca as fi fost -mi-am dat imediat seama- m-as fi gandit cat de greu trece timpul si cum as fi vrut sa fiu in alta parte, facand altceva, pentru ca din toate lucrurile pe care le am de facut, nu vreau sa fac niciunul. si ma plictiesesc.

Imi vine din ce in ce mai greu sa ma concentrez pe ceva. Imi pierd foarte repede interesul, si totusi sunt interesat de atat de multe lucruri. Nu stiu de unde "lehamitea" asta, uneori. Enervant.

I was missing Prague so much

Ieri dimineata mi-am aprins o tigara de foi, afara, in "curte". Soare dar frig, zgomot de vrabii dar si de masini grabite. Gustul si mirosul m-au transportant undeva in Praga, acum multi ani. N-as fi vrut sa ma intorc in timp atunci, dar as fi dat orice sa fiu acolo. Cum a spus femeia de sus, de la cetate, I was missing Prague so much.

connect the dots

Cineva mi-a spus ieri ca viata nu e o repetitie. E "the real thing". Ma uit in trecut, si nu inteleg nimic.