Ma gandeam, dimineata, in avion, ca mi-ar parea rau sa mor. Nu stiu daca mi-e frica - dar mi-ar parea rau.
In doua saptamani implinesc 30 de ani. Am o senzatie ciudata, intelectuala, ca "ar trebui" sa trag un fel de linie, sa fac un calcul, sa vad ce e inainte si dupa. Nu simt nevoia s-o fac, totusi. Poate nu sunt suficient de matur pentru asa ceva.
Adevarul e ca imi place viata mea de pana acum. Mi-a placut atunci, imi place si acum. Aveti dreptate, si nu mi-e rusine s-o recunosc, toti cei care imi spuneti ca ma alint si/sau ma plang prea mult.
Am facut o mie de lucruri, am fost in o mie de locuri, am cunoscut o mie de oameni. Am facut tot ce mi-am dorit sa fac, am sentimentul ca daca a ramas ceva de care nu-mi aduc aminte acum (si deci nu e chiar important) oricum e pe cale sa se intample.
Simt ca am fost de ambele parti, mereu, sau la limita intre ele - si nu stiu cum sa explic asta. Simt ca am fost mereu intr-o lume intre lumi, una in care realitatea se muleaza dupa dorintele mele (exprimate prea timid, de cele mai multe ori) si una cu o realitate rautacioasa, care mi-a dat mereu fiori pe spate. Ca am fost mereu urmarit de "ghinion", asta in timp ce la o privire mai atenta, mi se intampla exact ce-mi rdoream, pana la urma.
Stiu ca am multe povesti de spus. Si stiu ca inca sunt in mijlocul unei povesti foarte frumoase. Din care se scriu, aproape singure, alte si alte povesti, la fel de frumoase. Sunt convins ca urmeaza unele foarte misto, le intuiesc prezenta asa cum simti mirosul unui parfum fin, care nu vine de nicaieri. De la femeia frumoasa ai carei pasi ii urmezi, care e inaintea ta cu doua minute. Dupa primul colt, pe urmatoarea strada la drepata, nu ajungi s-o vezi niciodata, doar stii ca a fost acolo si o urmezi fascinat, nestiind unde te duce.
Nu sunt curios in legatura cu ce urmeaza. Poate putin, recunosc... Dar e o curiozitate calma. Ca in seara de Craciun, cand tii cadoul in mana, dar nu l-ai desfacut inca. Nu stii ce e, doar ca o zambesti peste doua minute.
Cel mai curios sunt in legatura cu oamenii. Sa-i descopar pe cei de acum, sa-i cunosc pe cei care urmeaza. Sa-i descifrez, sa-i citesc, sa le inteleg povestea, sa le-o spun mai departe. Sa schimb la intamplare foile intre ele, sa treaca pagini din povestea lor in a mea, si invers.
Imi pare rau pentru raul pe care l-am purtat cu mine, si pe care l-am impartit altora. Imi pare rau pentru raul pe care il am acum cu mine, care-si asteapta randul. Nu stiu de unde vine, stiu ca e al meu, sunt impacat cu asta. Pentru ca stiu ca pot sa iubesc, pentru ca stiu ca am ce sa pun in celalalt taler, balanta pentru mine ramane mereu intr-un echilibru - precar.
Mi-a placut mereu mai mult sa privesc decat sa fac. Am ratat multe in secunda cand am tras mana inapoi, sau am lasat gesturi sau fraze la jumatate de drum. Mi-a placut sa ascult, desi imi place sa vorbesc foarte mult. Intre doua lumi, imi place sa fiu singur, inconjurat de o mare de oameni. Ma simt bine, acum.
In continuare, vreau. Imi doresc. Mi-ar placea sa. Si asta imi da o stare de liniste, mult deasupra insatisfactiei ca in continuare nu am, imi lipseste, nu-mi place ca. Daca am invatat ceva, asta am invatat. Sa vreau. Sa imi doresc, sa imi placa. Dincolo de toate cate s-au intamplat, cu asta ma laud. Cu ce am vrut, cu ce mi-am dorit, cu ce mi-a placut sa.
Uneori intentia chiar e mai importanta decat rezultatul. Materializarea e uneori tarzie, chiar daca e imediata. Iubirea e in dorinta, nu in posesiune. Imi place sa iubesc. Sentimentul ca sunt iubit imi da o stare inconfortabila, de lipsa.
Am fost de mute ori acuzat de defetism. M-am acuzat si singur, de foarte multe ori. Am fost acuzat de multe ori de lipsa curajului, de lipsa deciziei, de lipsa directiei, de nehotarare, de faptul ca nu realizez ce am sa pierd daca. Ridic in continuare din umeri, Asa este. Asta nu schimba nimic, totusi. Da, sunt un dominator, imi place sa provoc lucrurile, nu sa le fac. Da, sunt las, sunt nehotarat, sunt cum vreti voi sa-mi spuneti ca sunt. Ajung unde vreau sa ajung, fac ce vreau sa fac, obtin ce vreau sa obtin. Sunt eu.
Nu stiu ce urmeaza, dar astept, uneori cu inima stransa, uneori cu zambetul larg, uneori mirosind a parfum, alteori intr-un somn din care pare ca nu am sa ma mai trezesc niciodata. Si visez, in culori, ce urmeaza sa se intample, uneori conducand visul, alteori lasandu-l sa mearga in voie. Uneori ma trezesc zambind, alteori incruntat. Mereu urmeaza altceva, balanta ramane mereu in echilibru precar.
Pana cand, poate dupa urmatorul colt, sau la urmatoarea strada la dreapta, o sa ma suprinda o femeie frumoasa, asteptandu-ma cu bratele deschise. Am s-o strang tare, in mine, pana mi se imprima in piele mirosul parfumului ei.
In seara asta am alt avion. Ne intalnim maine, intr-un vis mai frumos.
