11 februarie 2010

Doar o ridicare din umeri

Imi spui numai rautati, te enervez si ma enervezi; imi spui lucruri frumoase, dar nu le credem nici unul; nu imi mai spui nimic, dintr-o data, si e ca si cum nu mi-ai fi zis niciodata nimic.

Stiu ce vreau, am spus-o deja. Sa se opreasca tot, sa ma astepte pe mine, sa-mi treaca, si sa porneasca tot, cand am sa pot porni si eu, inapoi.

Nu vreau nimic. N-are sens. As fi vrut sa nu existe starea asta, nu-i inteleg rostul.

Niciun comentariu: