18 iunie 2008

Cum invatam sa ne fie frica

Lipsesc de mult timp, stiu ... am sa fac putina filosofie, si apoi ma intorc sa va povestesc despre mine.

Am scris de mai multe ori despre asta, si sunt sigur ca voi mai scrie. Sunt adeptul filosofiei (?) prin care viata se explica intre doua mari notiuni: dorinta si frica. Tot ceea ce facem e condus fie de o dorinta, de a obtine un rezultat, fie de frica - frica de ceea ce se va intampla daca nu actionam.

In cele mai multe cazuri, frica e cea care decide.

Aplaud si invidiez pe cei care contrazic asta - cei care lupta pentru ce isi doresc, care au visuri, care nu inventariaza in fiecare dimineata lucrurile de care ar trebui sa se teama; totusi sunt convins ca undeva in subsolul acestor dorinte, la baza tuturor listelor, planurilor si scopurilor pe care le au scrise, sta frica.

Poate e modul meu de a privi lucrurile, poate sunt un negativist, un pesimist, sau cum vreti sa-mi spuneti. Dar cred ca motorul vietii este frica. Multi spun ca "motorul" nostru e dorinta de a atinge o "stare de bine" - pe care sa o numesti confort, fericire, libertate, sau oricum altfel. Eu totusi cred (si ma las convins din ce in ce mai tare) ca de fapt este exact pe dos. Tot ceea ce facem are ca scop sa ne indepartam de ceea ce "ne face rau".

Atunci cand imi scriu lista de scopuri, sau cand imi spun rugaciunea de seara - ce imi doresc? Sanatate, casa, bani, masina, concediu, recolte bogate, sa ma iubeasca cutare. Oare nu imi doresc de fapt sa nu mai fiu bolnav, sa nu mai traiesc intr-o garsoniera infecta, sa nu mai fiu nevoit sa cer si sa imprumut, sa nu ma mai ingramadesc in tramvaie prea aglomerate, sa nu mai fiu atat de obosit, sa nu mai sufar pentru ca ea iubeste pe altul?

Aud foarte des in ultimul timp teoria cu angajatii care avanseaza pana la nivelul lor maxim de incompetenta. (Si sunt de acord cu ea.) Eu sunt sigur ca exista o teorie similara, prin care noi toti avansam pana la nivelul "cel mai scazut" al fricii. Nu stiu daca stiti povestea cu gainile si puiul de vultur (nu vreau sa o povestesc aici), dar puii de vultur vor zbura mereu - iar gainile vor ramane mereu in curte, pentru ca le e frica. Vulturilor le e frica de conditia de gaini, iar gainilor le e frica sa paraseasca curtea care reprezinta securitate. Niciodata nu vei convinge o gaina sa zboare, pentru ca pur si simplu nu o intereseaza. Daca se va simti amenintata, va zbura totusi, atat cat sa se salveze.

Multi (si cand spun multi, ma gandesc la majoritatea) nu vor sa recunoasca in ruptul capului ca le e frica. Si ma refer aici la fricile de baza, cea de batranete, de moarte, de saracie, etc. Totusi, la toti ne e frica, doar ca la unii mai putin. Si ei sunt cei care ajung mai departe. Cel mai simplu mod de a afla de ce ti-e frica e sa scoti lista cu ceea ce iti doresti si sa o citesti cu atentie. Iar daca nu ai o lista cu ce iti doresti inseamna ca ti-e frica sa te privesti in oglinda.

Un comentariu:

Iulia spunea...

Privind lucrurile din punct de vedere matematic, suntem pe o axa, intre -infinit (suferinta extrema) si +infinit (fericire) si oscilam continuu intre cele doua capete. Logic ar fi sa "tindem" la +infinit :)

Nu stiu daca decide frica sau placerea. Pentru orice lucru exista opusul lui. Cred ca depinde din ce parte privim.

1) Fug de ce ma face sa sufar
2) Ma indrept spre lucrurile care imi plac

Si cred ca conteaza din ce parte te uiti.