23 decembrie 2007

Bastet

Un post scurt, de sfarsit de an - nu cred ca mai scriu ceva anul asta, as vrea nici sa nu mai deschid calculatorul. Ma retrag in "statiunea" mea, departe de Bucuresti.

Ma priveste acuzator, de pe masa, o noua pisica neagra. Poate ea nu priveste acuzator, poate doar eu o vad asa. Zeita a rasaritului, a muzicii, dansului, a familiei - dar si instrument al razbunarii regelui soare. Nu stiu care era rolul ei de fapt, dar are o privire care te face sa-ti raspunzi sincer la intrebari.

Va multumesc celor care mi-ati trimis mesaje pe mail, ingrijorati de tonul pesimist al posturilor mele. Imi pare rau daca nu v-am raspuns, nu am stiut cum. Da, intr-adevar, beau un pahar de sampanie la o despartire si nu la o victorie, dar este doar inceputul unui alt drum. Nu sunt unde voiam sa fiu, dar sunt mult mai aproape decat eram in urma cu un an (desi nu imi plac bilanturile de genul...). Nu sunt mai aproape financiar, sau in alt mod cuantificabil (de aici si tonul 'usor' pesimist al articolelor din ultima vreme) dar cred ca am mai 'unit niste puncte' ...

Anul asta m-a invatat multe - sa imi aduc aminte cum era sa fiu optimist si sa obtin ce voiam. Ca prietenii sunt mai importanti decat banii sau o masina. Ca sinceritatea e cea mai importanta. Ca orice problema se poate rezolva. Ca e important sa ramai calm. Ca trebuie sa imi doresc ceva si sa lupt pentru asta. Ca nu trebuie sa imi fie frica. Ca pot.

Planurile nu mai sunt aceleasi, dar exista. Si sunt, cred, mai sincere ca cele de pana acum. Asta imi spune pisica mea neagra cu privire de zeita egipteana- sa nu mai fiu las. Pot mai mult. Trebuie.

Daca nu ne mai auzim anul asta, va doresc ... tot ce va doriti. Si sa va bucurati de fiecare moment si de fiecare prieten. Si sa gasiti o privire care sa va spuna mereu ca puteti mult mai mult.

Instalare Windows XP pe Laptop Acer TravelMate 5320 cu Linpus Linux

Acest articol descrie o modalitate de instalare a Windows XP sau Vista pe un laptop Acer TravelMate 5320 cu HD SATA Hitachi HTS541612J9SA00 cumparat cu sistem de operare Linpus Linux preinstalat. (aflate in acest moment in oferta la Emag) Scriu acest articol pentru ca am fost nevoit sa rezolv aceasta problema pentru cineva care a cumparat acest sitem.

Problema: Laptopul are preinstalat Linux Linpus, si la instalarea de Windows XP, acesta nu detecteaza hardul. Problema nu este Linux-ul, asa cum am gasit pe diverse forumuri, problema este ca hardul este SATA si XP-ul nu are drivere pentru el.

Rezolvarea clasica la aceasta problema este clasica optiune F6 din timpul setupului, si adaugarea de drivere pentru SATA - aceasta functioneaza doar de pe discheta pentru Windows XP. Cum laptopul nu are floppy ( si usb floppy - urile sunt destul de rare la noi) ca sa nu mai spun ca driverele pentru hardul Hitachi sunt destul de greu de gasit, exista o solutie prin crearea de Slipstream de drivere pe un CD nou de windows. Nu recomand aceasta solutie si nu o descriu pentru ca nu sustin piratarea de sisteme de operare.

Solutia pe care am folosit-o si pe care am sa o descriu in continuare este trecerea hardului SATA in mod IDE, pentru a fi recunoscut de catre setup-ul de Windows XP. Acest lucru nu este posibil in prima faza pentru ca versiunea de BIOS instalata pe laptop la cumpararea acestuia nu permite modul IDE pentru hdd.

Pasii care trebuie urmati sunt:

1. Download update de bios de pe situl producatorului. Link aici. La sectiunea Bios for MS Windows XP alegeti din drop down prima optiune - Bios.V1.1 Downloadati fisierul ISO si scrieti imaginea pe un cd.

2. Imaginea este 'bootabila', contine update de BIOS ( flash pentru BIOS) pentru mai multe versiuni de ACER. Bootati de pe CD, alegeti din lista respectiva optiunea corespunzatoare pentru ACER 5320 si se va efectua updateul de bios. Atentie, trebuie sa aveti bateria incarcata cu mai mult de 3% si de preferabil ca Notebookul sa fie in priza in momentul rularii updateului de BIOS. Acest procedeu este relativ simplu dar daca este intrerupt rezultatul e grav.

3. Dupa terminarea upateului de BIOS, la restart, intrati in BIOS ( tasta F2) si alegeti
pentru SATA MODE optiunea IDE. Salvati setarile, restart si setupul de Windows XP va recunoaste acum hardul.

Din nou, va rog, atentie in momentul updateului de BIOS sa nu ramana calculatorul fara curent.

Ca observatie, cumparati calculatoarele cu sisteme de operare deja instalate, sau sisteme de operare licentiate. Chiar daca exista o diferenta de pret, avantajele o justifica. Pentru notebookurile cu sistem windows preinstalat exista preinstalate si drivere custom pentru versiunile respective, ceea ce duce la economii in baterie sau performante crescute. Nu in ultimul rand, la versiunile licentiate aveti updateurile de securitate fara bataie de cap. Asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca e legal :).

Daca aveti nelamuriri in legatura cu unul sau mai multi pasi, nu reusiti sa rezolvati problema si vreti ajutor sau vreti o versiune licentiata de sistem de operare la un pret bun :) , ma puteti contacta la adresa din profil - derelictblogger@gmail.com.

Sper ca acest post sa lamureasca pe cineva, pentru ca am vazut ca sunt multi care cauta o rezolvare pentru aceasta problema.

17 decembrie 2007

Suflet

Un prieten imi spune ca pentru a reusi in viata -pentru a avea succes- e nevoie sa profiti de fiecare oportunitate care apare, fara ezitare. Fara frica, fara "dar daca" - oportunitatile sunt create special pentru tine, orice ocazie este un pas inainte. Chiar si un esec, chiar si o greseala pe care o faci e un pas inainte.

Sunt de acord, dar il contrazic. Daca accepti fiecare oportunitate exista riscul sa cazi in extrema cealalta - sa nu termini niciodata nimic, incepand mereu altceva. Fiecare lucru inceput pe care il abandonezi pentru altceva e ca o piatra legata de picior. De fiecare data cand vei incepe ceva undeva in mintea ta va fi ideea ca s-ar putea sa nu termini niciodata, pentru ca asta s-a intamplat deja. De fiecare data cand esti in situatia de a abandona, e simplu sa o faci, pentru ca ai abandonat deja de multe ori. Abandonul e cel mai dureros esec.


Reformulam - trebuie sa iti asculti instinctul. Cand ti se ofera o anume oportunitate, cand te afli in fata unei decizii, trebuie sa-ti asculti instinctul. Cand cunosti un om, cand auzi o noua idee de afacere, cand cineva iti cere un imprumut. Nu vei face neaparat cea mai buna alegere pe moment, dar vei face cea mai buna alegere pentru tine. Poate vei refuza o afacere fenomenala, care te-ar fi imbogatit dar te-ar fi tinut departe de familie. Poate ai refuzat sa angajezi un profesionist dar care s-ar fi dovedit neloial sau necinstit.

Si aici sunt de acord. El ii spune instinct, pentru mine e suflet, nu stiu cum ii spui tu. Este esenta a ceea ce sunt, a ceea ce simt, a ceea ce cred. Acea parte din mine care stie exact ce imi doresc, care stie ce imi place si ce nu, pe cine iubesc si cine ma supara, care stie cine sunt si cine vreau sa fiu.

Suflet - acea parte din mine care imi vorbeste prin vocea numita instinct si care imi spune ce trebuie sa aleg, ce decizie trebuie sa iau ca sa fiu eu. Ce decizie ma va duce mai departe pe drumul spre cine vreau sa devin, si ce decizie ma va indeparta de acest drum. Pentru ca sufletul e mereu sincer, nu tine cont de nici o constrangere sociala, si nu ii e frica niciodata, de nimic.

Instinctul e acea voce care urla in mine in fiecare zi in care imi calc sufletul in picioare, care imi spune ca ar trebui sa fiu in alta parte, nu aici, care imi spune ca ar trebui sa fac altceva, nu asta. Nu vreau sa scriu o poezie aici - dar sufletul meu e bolnav, ca un caine lovit de prea multe ori care schioapata cu ochii in lacrimi, resemnat, asteptand mereu alta lovitura. Nu il ascult, pentru ca mi-e rusine de ceea ce imi spune, pentru ca mi-e frica de ceea ce ma pune sa fac, pentru ca stiu ca are dreptate. Ma ascund, si nu am unde sa ma mai ascund.

Cum am ajuns aici? Nu mi-am ascultat instinctul. Am ascultat ce au spus altii, nu ce a spus el. Am acordat mai multa incredere spuselor unui strain decat la ceea ce am simtit. Apoi am simtit nevoia sa-mi apar alegerea, pentru ca e greu sa recunosti ca gresesti. (Nu?) Am tacut atunci cand sufletul meu s-a revoltat la ceea ce se spunea si apoi a trebuit sa ridic din umeri si sa ma conving ca nu puteam spune nimic. Am ezitat (prea mult) atunci cand instinctul imi spunea ca asta trebuie sa faci, acum! si apoi mi-am gasit o scuza, pentru ca trebuia sa-mi explic ceea ce am facut. Am ascultat de altii, care si-au ascultat propriile lor dorinte si care au urmat propriile lor planuri, in care eu, normal, nu faceam decat figuratie, asa cum ei ar fi trebuit sa faca in ale mele.


Sunt multe de spus, si poate am sa-mi gasesc cuvintele pentru toate, dar sfarsitul aici e unul fericit. Un prieten il pierzi, atunci cand nu il asculti si nu il respecti, atunci cand il minti si cand te folosesti de el. Instinctul insa e mereu aici pentru mine - chiar daca l-am ignorat, nu l-am pierdut si nu mi-l pot pierde.


Straine, nu-ti vinde sufletul pentru bani, sau pentru orice altceva. Nu-ti vinde sufletul pentru nimic in lume - pentru ca va fi mereu langa tine, sa-ti reproseze ce ai facut. Asculta-ti instinctul, indiferent ce iti spune sa faci, pentru ca el nu tine niciodata cont de cine e "sef", de cine "are bani" sau de "gura lumii".

Esti cine vrei, esti pe drumul cel bun? Ai langa tine pe cine iti doresti, esti sincer cu ei, faci tot ce poti pentru a obtine ce vrei?

Esti sincer?

04 decembrie 2007

om contra Om

Tot ceea ce facem, ce spunem, ce gandim sunt imagini ale cautarii binelui. Propriu.

Oamenii, atat de diferiti, sunt la fel prin aceasta dorinta continua de "bine". Confort, placere, fericire, siguranta, succes, aventura -cuvinte dupa care se ascunde un simplu "ma simt bine". Invidie, barfa, vina aruncata, razbunare, violenta - "ma simt mai bine acum".

Mereu inconjurati de familie, prieteni, dusmani, colegi, necunoscuti - suntem singuri in fata alegerii binelui propriu. Sfatuiti din toate partile, aratati cu degetul sau priviti condescendent, binele nostru e un bun public, parerile ieftine ale celorlalti devin litera de lege, din "vreau" te transformi in "as fi putut sa". In final, esti nevoit sa te aliezi cu unii sau altii in sustinearea unui bine comun, pentru ca singur ti-e din ce in ce mai greu sa mergi inainte; "l'esprit de corps" te pastreaza pe calea aleasa de altii. Nu mai esti singur - ai o siguranta si un confort care acum inseamna ca ti-e "bine". Si totusi tu ai pornit de la aventura si succes...


Spune-i celui de langa tine ca vrei sa fii bogat.

Daca e sarac - iti va rade in fata, si va gasi zeci de motive pentru care nu ai sa reusesti. Mai mult, va gasi motive pentru care nu e bine sa fii bogat, si va desfiinta pe toti cei bogati pe care ii cunoaste. De ce? Pentru ca el nu este bogat, si nu are incredere ca poate reusi. Isi doreste asta, dar nu stie cum, si faptul ca tu ai putea reusi il doare mai mult decat propriul insucces, pentru ca e o dubla infrangere - el nu stie cum, dar altcineva a reusit.
Daca e bogat - te va intreba cum, si cat de repede. Te va intreba daca nu poate participa, in ideea de a castiga si el ceva. Te va intreba cum ti-a venit ideea si ce alte idei mai ai. Te va intreba cum te poate ajuta, iti va spune de ce si de cine sa te feresti.

Toti cei saraci gandesc in felul asta?? Si toti cei bogati sunt pozitivi ?? La un moment dat probabil ca nu, dar legile firesti ale vietii restabilesc automat echilibrul, saracii se imbogatesc, bancherii deprimati se sinucid...

Spune-i celui de langa tine ca vrei sa fii pictor, spune-i ca vrei sa ajungi director, spune-i ca vrei sa deschizi o firma, spune-i ce vrei sa faci. Daca primul lucru pe care il face este sa rada - poate ar fi mai bine sa nu-i mai spui nimic niciodata.

Mai mult ca sigur va avea ceva de spus - poate fi o parere gratuita, "nu cred ca merge", sau un sfat bun - "cunosc pe cineva care a facut chestia asta, sa-ti spun ce a patit". Avem nevoie de sfaturi si de pareri - pentru ca asa ne verificam parerile si ideile proprii. Totusi nu avem nevoie de oameni care sa ne slabeasca increderea in noi.

Ei sunt cei care au nevoie de noi. Atunci cand eu am o idee si cineva o omoara, aste e un succes pentru el. A avut dreptate. Nu mai simte frica de faptul ca cineva i-o poate lua inainte, nu mai simte dezamagirea ca altcineva are, el nu. E bine.

Cauta oamenii care iti iau visurile in serios - altfel vei ajunge un las, intre lasi. Vei ajunge la fel ca "ceilalti", incercand sa demonstrezi tuturor ce greu a fost si de ce nu ai reusit. Poti sa ai idei bune sau idei proaste, nici una nu merita insa sa fie luata in gluma. Cauta oamenii care sunt ceea ce vrei sa devii - pentru ca poti invata ceva de la ei, si fereste-te mereu de ceilalti, care vor incerca sa-ti demonstreze mereu cate ceva.

Oamenii bogati, fericiti, maturi, responsabili, oamenii "de succes" vor incerca rareori sa te convinga ca ei au dreptate. Vor incerca sa te sfatuiasca, sau sa te intrebe, sa afle mai mult, si vor fi bucurosi sa-ti dea un sfat, dar nu vor incerca sa te convinga, pentru ca ei nu au nevoie de confirmari din exterior. Oamenii care reusesc pe termen lung sunt siguri pe ei, stiu ce vor, si nu au nevoie sa demonstreze nimic, pentru ca au facut-o deja.

Inca ceva - proverbul spune ca "cine se aseamana se aduna". Merita o completare totusi - in sensul ca incepi sa semeni cu cine te aduni. Oricat de curajos sau ambitios ai fi, daca traiesti intr-un mediu in care esti criticat si ridiculizat de fiecare data cand ai o idee sau exprimi o dorinta, pana la urma vei ajunge sa asociezi ideile si dorintele cu suferinta si frica de critica va deveni mai puternica decat dorinta naturala de a fi mai bun...

Si atunci singura solutie pe care o vad e sa iti alegi cu grija de la cine accepti sfaturi, si pe cine lasi sa iti bata joc de visele si dorintele tale. Alege-i pe cei care au facut, pe cei care stiu, nu pe cei care iti pot demonstra de ce nu se poate. Avem prea putin timp ca sa il irosim cu acesti oameni ...

28 noiembrie 2007

Pur si simplu prostie

Astazi am sa inaugurez o noua categorie la mine pe blog, cu numele (din titlu) "Pur si simplu prostie".

Fac acest lucru in onoarea (initial am scris "cretinilor") neprofesionistilor care se autointituleaza "Recomandari" care mi-au trimis un mail cu subiectul "Recomandare". Da, am primit un mail de la "Recomandari" cu subiectul "Recomandare". In acest mail mi se recomanda (evident, nu ?) servicii de realizare site in maxim 3 zile (!!!!-chiar daca nu as lucra in domeniu mi-as pune niste intrebari in legatura cu realizarea unui site in maxim 3 zile ... ) alaturi de alte servicii care aflu mai spre sfarsit ca se incadreaza de asemenea si la categoria de servicii gratuite. N-am inteles pana la urma daca sunt servicii cu reducere sau gratuite... Gratuite sau nu , daca ei fac situri in maxim trei zile e clar ca eu sunt depasit total de situatie si ar trebui sa ma las de meserie ;)

Ceea ce mi-a atras insa atentia a fost o fraza din incheiere, si citez: "Nu conteaza cine sunteti si ce faceti. " Serios??? M-ai facut sa plang, sunt chiar atat de neimportant? Pai si atunci de ce te-ai mai obosit sa-mi trimiti mail, daca nu contez?

Dincolo de comic acest mail este o palma data "oamenilor de marketing" si "antreprenorilor" din Romania, pentru ca daca asemenea specimene reusesc sa reziste (pentru ca DA, AU SITURI IN PORTOFOLIU) inseamna ca noi suntem cei prosti, pentru ca nu stim sa ajungem la clientii lor. Pe de alta parte, ei fac situri gratuit, in maxim 3 zile....

27 noiembrie 2007

Goana dupa iluzii

Esti cel mai bun... daca cedezi - te internam la nebuni ..

Da, ti-ai adus bine aminte - azi trebuia sa ne distram. Ca majoritatea lucrurilor despre care vorbesc in ultimul timp, nu s-a intamplat.

Mai rau decat mi-e acum nu mi-a fost niciodata. Nu am bani, nu am planuri. Sunt dezamagit si invins, si a venit momentul sa o recunosc. Recunosc ... si fac ce face orice ratat care se respecta - caut uitarea in alcool. Si cel mai tragic e ca sunt singur...

Brr.. ce gresit suna asta.

Nu am bani, dar am planuri. Sunt dezamagit, (chiar foarte, dar e vina mea - daca nu invat niciodata...) dar nu sunt invins. Nu am sa ma recunosc niciodata invins, pentru ca acela e singurul moment cand as putea fi invins. Din pacate, e trist sa fii singur in fata unui pahar. Asta nu ma impiedica totusi sa gust dintr'un alexandrion de sapte stele (mmm.. cati ani au trecut de cand .. ? Prea multi.) Am gustat doar - si l-am pus la pastrare pentru cand o sa am cu cine. (Am un Alexandrion de sapte stele si nu am cu cine sa'l impart - ce vremuri...)

V-am mai spus vreodata ca mi-e dor sa traiesc fiecare moment, sa-mi aduc aminte fiecare minut? Suntem toti importanti acum, nu mai avem timp de noi. "Am treaba", "Nu am timp" - de cate ori ai zis asta in ultimul timp? De cate ori ti-ai cheltuit ultimii bani in ultima luna? Mie mi-e dor de saptamana in care mi-am cheltuit ultimii bani de trei ori. Cu ce ma ajuta sa am economii si asigurari daca nu traiesc nici de cinci sute de lei ? Vechi? Vreau sa mai fiu inconstient, ce-i asa de rau in asta?

Va luati toti in serios si m-am saturat. Cand o sa intelegeti ca cei care reusesc nu sunt cei care "se iau in serios"? Cand o sa intelegeti ca cei pe care ii admirati sunt ei insisi, nu imita pe nimeni, nu sunt o mascarada sinistra a unui "model". Ma enerveaza minciuna penibila in care traiesc, vreau sa simt ceva, orice, dincolo de sterilitatea unui dialog pe care as putea sa-l port cu un perete, nu e nevoie de tine.

Sunt melancolic? Da, sunt, si la urma urmei, ce e asa rau sa fii melancolic? NU rade! Ce e asa frumos in realitatea asta a ta incat imi negi amintirile mele frumoase? De ce nu sunt bune visurile mele, de ce le spui iluzii?

Nu cedez - chiar daca mi-e greu. Am auzit eu ca asta e singura cale sa castigi, pana la urma. Chiar daca sunt singur cu un alexandrion sapte stele.

22 noiembrie 2007

Project management

La job-ul asta nu sunt doar un angajat, sunt student la un curs practic de management(nu tocmai eficient), asa ca poate ar fi bine sa iau si niste notite.

Eu am avut in facultate un curs de Project Management unde am invatat o teorie foarte interesanta despre misiuni, obiective, obiective principale, obiective secundare, activitati, etapizare, bugete, samd. Dupa cum ne zicea si profesorul care o preda - "sublim dar inaplicabil".

Cel putin la noi, in firmele de dimensiuni relativ reduse, cu oamenii care sunt interesati doar de prezent si de bani. Cum am citit eu de mult intr-o carte "desteapta"- managerii se concentreaza pe rezolvarea problemelor urgente, ale prezentului, pentru ca daca nu le rezolva, oricum nu mai "prind" viitorul pe aceeasi pozitie de conducere, asa ca ar fi inutil sa gandeasca in perspectiva. "Sa rezolvam asta acum, repede, si vedem noi, ce facem cu restul, cand ajungem acolo". (Sincer, la urma urmei, parerea mea e ca de fapt asta si e ceea ce trebuie sa faca managerul. Sa rezolve problemele prezentului - la viitor trebuie sa se gandeasca vizionarii din firma - "antreprenorii", patronii, consiliile, etc.) Fiecare cu treaba lui. Numai ca, nu-i asa, toti suntem destepti, si mereu trebuie sa demonstram asta cuiva.

Rari si valorosi sunt cei care stiu cu adevarat ce vor, si refuza "puterea de a lua deciziile" - nu pentru ca le e frica de responsabilitate, ci pentru ca sunt prea buni specialisti. Doar ca un astfel de om are neaparata nevoie de un sef BUN, care sa-l coordoneze sa faca ce trebuie. Altfel, specialistul va munci inutil, neproductiv si va fi din ce in ce mai frustrat. Va contesta deciziile "de sus" dar - lipsit de orice interes fata de partea mai putin tehnica a procesului in care e implicat (clienti, contracte, promisiuni), nu va propune solutii viabile - complete, ci doar va arata de ce nu sunt bune cele actuale.Ceea ce propune el este o inovatie, o solutie eleganta tehnic; este o infrastructura noua sau un mod de a face totul mai bine. Dar care cere timp, resurse si cel mai grav nu rezolva imediat problemele actuale. Ceea ce duce, evident, la frustrarea sefului care este pus in pozitia dificila de a nu intelege despre ce e vorba, si ce ar trebui sa faca mai departe. Si atunci, pentru ca seful e sef, impune solutia care i se pare cea mai potrivita. Si specialistul pleaca unde isi poate face treaba fara sa fie pus in astfel de situatii. (Uneori te saturi de prea mult Nimic? Niciodata?)

M-am indepartat de ideea de project management. Una din regulile de baza pe care o vad incalcata prea des in jurul meu e cea ca Project managementul se face de project manageri, nu de "muncitorii" implicati in proiect. E ca si cum ai cere unui zidar sa proiecteze o catedrala. A doua mare greseala e cea ca project managerii se implica si impun detaliile tehnice, si asta e ca si cum proiectantul l-ar invata pe zidar cum sa aseze caramida pe caramida. A, si o alta mare greseala e sa consideri ca poti pune doi programatori sa lucreze pe principiul daca un programator termina un program in doua zile, doi programatori termina acelasi program intr-o zi. Nu e ca si cum ai pune caramida pe caramida, nu? Programarea nu e ca vopsitul unui gard.. cu cat mai multi, cu atat mai bine....

E ok sa mai sarim cate un nivel, din cand in cand, si "pionii" sa se implice in decizii, pentru ca informatia (de cele mai multe ori exclusiv tehnica) pe care o aduc ei este importanta in luarea deciziilor, si e important si pentru cei "de sus" sa se implice in munca "de jos" pentru ca pot aduce experienta, pot aduce viziune, sau doar o parere "din afara". Dar e o greseala sa ai un executant care stabileste time-frameuri si planifica proiectul - si e la fel de gresit pentru un "sef" sa impuna detalii tehnice in rezolvarea problemelor.

Mai departe, e gresit sa nu respecti ceea ce spui, din pozitia de sef. E anormal sa trebuiasca pastrate dovezi scrise. E anormal sa ne demonstram cine are dreptate, in loc sa rezolvam problemele. Am sustinut si am sa sustin intotdeauna ca relatiile de munca trebuie sa fie definite doar prin respect. Exista o camaraderie, exista distractii si neintelegeri dar DEFINITORIU trebuie sa fie respectul si nimic altceva. Sa nu uitam niciodata: Familiarity breeds contempt.

Concluzia a ceea ce voiam sa spun este ca project managementul este la fel de important ca si dezvoltarea in sine a proiectului (fie ca vorbim de un website sau o de contructia unei catedrale). Atunci cand il ignori complet, nu esti in stare (timp, incompetenta) sau iti bati joc constient de obiectivele si etapele pe care le-ai stabilit (si indirect de cei care muncesc) nu te poti astepta decat la un rezultat... dezastruos.

15 noiembrie 2007

Furia

... sau poate Mânia, e doar un alt nume pentru acelasi pacat capital.

O viata guvernata de frica - dincolo de frica de o amenintare "fizica" - dincolo de instinctul de supravietuire. Frica care se hraneste din ea insasi. Si din mine.

Am incredere in valoarea mea, ca persoana, si in valoarea a ceea ce fac sau ce spun. Doar ca uneori e posibil sa gresesc, si atunci voi fi perceput ca mai putin valoros, sau ceea ce fac si ce spun nu va fi apreciat. Ceea ce este un dezastru. Si imi aleg cu atentie cuvintele, pentru ca mi-e frica de un dezastru. Decat sa spun ceva gresit mai bine nu mai spun nimic. Mi-e frica totusi ca ajung sa fiu considerat un incompetent pentru ca nu spun niciodata nimic, si atunci critic pe ceilalti, pentru ca imi dau seama ca ideile lor sunt proaste, dar mi-e frica sa imi impun ideile mele, pentru ca mi-e frica de posibilitatea ca nu sunt de fapt bune si asta inseamna ca nu sunt atat de bun cum imi inchipui ca sunt si mi-e frica de gandul asta. Mi-e frica de ceilalti, pentru ca pana la urma se va dovedi ca sunt mai buni ca mine, si imi voi pierde pozitia. Mi-e frica sa incerc sa imi impun parerea pentru ca mi-e frica ca nu voi fi ascultat si daca voi fi ascultat mi-e frica de posibilitatea ca voi fi ridiculizat.

Mi-e frica sa fac, pentru ca nu am posibilitatea sa fac ceva perfect, si atunci inseamna ca nu sunt perfect, si mi-e frica sa cred ca nu sunt perfect. Nu e din cauza mea, nu am noroc si nu am avut posibilitatea. E greseala ta.

Mi-e frica sa ma cert cu tine, si evit orice cearta. Mi-e frica de cearta pentru ca desi sunt convins ca am dreptate sunt sigur ca nu voi reusi sa te conving si pe tine de asta, pentru ca ar trebui sa vorbesc intr-un fel care nu ma caracterizeaza si ar trebui sa spun niste lucruri care, desi sunt adevarate, nu admit intoarcere, si mi-e frica de situatii fara intoarcere pentru ca mi-e frica sa fac o alegere pentru ca mi-e frica de faptul ca as putea face o alegere gresita, si atunci totul e pierdut.

[...]

Mi-e frica de saracie, mi-e frica de boala, mi-e frica de oameni, de viata, de mine. Mi-e frica de succes si mi-e frica de ratare, dar cel mai tare mi-e frica ca asa ceva ar putea fi adevarat. Mi-e frica si ma doare si vreau sa ma apar. Si nu pot lupta pentru ca ar fi imposibil sa fiu violent cu tine si cu ei si cu voi, pentru ca as fi pedepsit. Ma infurii si nu pot lovi pe nimeni , nu pot sparge nimic. Si totusi pupilele imi sunt dilatate, si pumnii stransi, pentru ca sunt pregatit sa lupt. Muschii sunt incordati la maxim, pulsul si respiratia sunt crescute pentru ca am nevoie de oxigen. Digestia e oprita, e prea mare consumatoare de energie. Transpir, pentru ca trebuie sa imi mentin o temperatura constanta. Nu mai gandesc analitic pentru ca trebuie sa raspund rapid, iar analiza ia prea mult timp.

Dar nu ma lupt cu nimeni. Raman doar cu oboseala muschilor, cu o digestie proasta si cu imposibilitatea sa ma concentrez. Nu reusesc sa imi revin la o stare de calm, pentru ca nu am cand, am prea multe motive sa ma enervez, zi de zi.

Daca nu te lovesc asta nu inseamna ca totul s-a terminat. Nici pe departe, pentru ca pot sa fiu pasiv-agresiv. Pot sa ma razbun, pot sa te barfesc sau sa te pedepsesc exagerat pentru ceva care nu are nici o legatura cu motivul real pentru care sunt furios. Asa ca nu te mai mira ca sunt mereu cinic sau ca te critic fara motiv. Practic e vina ta.

Tu, ei, voi sunteti vinovati, eu sunt victima, dar am sa vi-o platesc.

06 noiembrie 2007

... si nu am cuvinte

Voices, A thousand thousand voices
Whispering, the time has passed for choices


Am in draft un post despre bani .. din seria "legile banilor". Mai am in draft un post despre gandire pozitiva, un raspuns la "provocarea" Adelaidei. Am in draft multe posturi pentru un blog nou, de "rudimente" de marketing online ( ma uit si nu am cum sa nu compar ce vreau eu sa fac cu ce exista deja la basicmarketing). An in draft doua proiecte mici-de-tot dar in care cred si in care sunt hotarat sa "investesc" mai mult decat entuziasm (am sa fac o lista cu ceea ce s-a facut in punct ro la care m-am gandit cu de la 6 luni la 3 saptamani inainte)(nu ma laud ca am idei bune - idei bune avem toti, ma urasc si ma condamn ca nu am facut nimic).

Am in draft scrisori de adio, am in draft nemultumiri si regrete, dar si sperante si planuri. Am in draft episoade de comedie care sunt sigur ar intrece episoade (cele mai ... "slabute") din MASH sau Seinfeld.

Dar am sa scriu un adio pentru care nu am cuvinte. Am spus ce aveam de spus. Articolul l-a citit multa lume, nu stiu cine m-a inteles sau cine a fost de acord cu mine, important e ca a fost acolo si am putut sa il recitesc...

Am mers prea departe cu frica, nesiguranta, nehotararea, delasarea, acceptarea, compromisurile, vina si vinovatia; am vorbit prea mult si am facut prea putin, am ratat prea multe ocazii si am pierdut din vedere ce era cel mai important. Mi-e frica pentru ce urmeaza, nu stiu ce am sa pierd si ce am sa castig, nu stiu nici macar ce aleg, dar stiu ca nu pentru asta sunt aici. Ceea ce se intampla e o rusine, si eu pot mult mai mult.

Cu sau fara sampanie ... i'll see you on the other side.


01 noiembrie 2007

Gandire Pozitiva

Adelaida ma "provoaca" sa vorbesc despre gandire pozitiva. Am mai vorbit aici despre gandire pozitiva, acum ceva timp. Si pe parcursul a tot ce am scris ...

Mi-e greu sa vorbesc despre gandire pozitiva, pentru ca majoritatea timpului nu reusesc sa gandesc pozitiv. Sunt un Descurajat, un Dezamagit, un Pesimist. Si totusi mi-e usor sa vorbesc despre gandire pozitiva, pentru ca e simplu - trebuie doar sa gandesti pozitiv, nu? Cat poate sa fie de greu?

Sa gandesti pozitiv e prea greu, uneori. Atunci cand cand imi repet obsesiv ca sunt un pesimist, gandirea pozitiva e un efort. Mi-e greu sa sper, pentru ca tot ceea ce mi se intampla ma face sa fiu un descurajat, si mi-e greu sa ma entuziasmez, pentru ca am ajuns sa fiu un blazat, un Dezamagit. Suntem ceea ce gandim. Repetate si auzite de prea multe ori, aceste cuvinte isi pierd greutatea, desi raman la fel de adevarate. Suntem (am sa vorbesc la plural desi sper sa citesti si sa razi, spunandu-ti ca tu nu mai esti de mult asa) prinsi in cotidian, in probleme si griji, functionam pe pilot automat. Am invatat ca nu putem schimba nimic in jurul nostru, ca trebuie sa ne pazim si sa ne ascundem, ca responsabilitatea e echivalenta cu pedeapsa. Nu mai vrem decat sa ne refugiem, sa "scapam" de undeva sau de ceva. Nu avem timp sa visam la bani, la case, la masini, la concedii, la familii, la copii pentru ca suntem prinsi in griji si in probleme imediate. Nu avem timp sa gandim pozitiv, e prea complicat si nu da rezultate, oricum.

Viata mea de acum e mai mult sau mai putin un dezastru. Am sa fac doar un rezumat, nu (prea) am curaj sa intru intr-o analiza detaliata. Am un servici la care petrec 9 sau 10 ore pe zi, si unde din pacate marea majoritate a timpului este pierdut. Pierdut - pentru ca se fac estimari proaste, "facem si desfacem", "nu exista comunicare", echipa inseamna ambitii personale si dorinta de a demonstra mereu ceva celui de langa tine. Fara sa mai socotim timpul pierdut in trafic sau in mijloacele de transport - mai lucrez doua, trei ore in incercarea de a construi ceva pe langa servici. In aceste doua trei ore, sunt obosit si neproductiv, si rezultatele sunt pe masura. Zi dupa zi se aduna oboseala, nervii; se aduna lipsa de satisfactii, bani insuficienti si senzatia ca sunt prins intr-un cerc vicios. Plus ca fac cu totul altceva decat ceea ce mi-am propus cand am venit aici, ceva pentru care nu sunt pregatit si pe care nu mi-l doresc. Toate planurile pe care mi le fac esueaza la un moment dat si am zeci de motive pentru care se intampla chestia asta si am multe persoane pe care pot da vina pentru ce se intampla. Am idei bune dar "nu pot singur", ma gandesc cu groaza la ziua de maine, pentru ca depind de un salar, care depinde de toanele cuiva... Mereu imi fac calcule care inevitabil duc spre acelasi zero - care nu duce nicaieri. Si in conditiile astea, ajung la primul paragraf in care spuneam ca sunt un descurajat (pentru ca am motive), un dezamagit (pentru ca am motive) si un pesimist (pentru ca am motive).

Tot ce am scris mai sus e real, si sa gandesc tot ceea ce am scris imi ia mai putin de o secunda. Ganduri pe care daca le repeti zi de zi de prea multe ori ajung sa fie automate, acum imi ia foarte putin sa simt toate astea, pentru ca gandurile s-au transformat intr-un sentiment. Un sentiment care ma demoralizeaza atunci cand imi vine o idee - imi spune ca am avut multe idei, dar nici una indeajuns de buna, si oricum nu am pus nimic in practica. Un sentiment care nu ma lasa sa muncesc - imi spune ca muncesc degeaba, rezultatele vor fi nesemnificative. Un sentiment care ma face sa fiu nervos si sa reactionez exagerat la orice.

Si totusi eu nu sunt asa, eu sunt mai bun, eu am dreptate, eu pot mult mai mult, deci nu e vina mea. E vina lui, nu am avut ocazia, nu pot din cauza lor, nu am avut timp, daca as fi stiut, daca ar fi fost altfel, daca as fi avut bani. Alte ganduri care se transforma intr-un alt sentiment.
Mi-e mai usor sa dau vina pe cineva, pentru ca e mai dureros sa recunosc ca e vina mea ca am ajuns in situatia de acum.

Bun, titlul e gandire pozitiva, nu? Fiecare are definitia lui pentru gandire pozitiva. Nu stiu care e realitatea si nu stiu cum e mai bine, stiu doar ce inseamna gandirea pozitiva pentru mine.

Cel mai important e momentul in care realizezi ca iti poti controla gandurile, si ca ceea ce faci si chiar ceea ce esti la un moment dat este rezultatul a ceea ce simti si ceea ce gandesti. Evaluezi ceea ce se intampla - gandesti si simti. Cand ai citit ce am scris mai sus, ai evaluat ceea ce am vrut sa spun - ai gandit ceva despre mine si ai gandit ceva despre tine. Te-ai gandit ca esti in aceeasi situatie, sau ca ai trecut si tu prin asta. Te-ai recunoscut in ceva din ce am scris sau m-ai compatimit. Ai fost fericit ca nu e vorba despre tine. Intrebarea este, tu gandesti asa? Te surprinzi vreodata avand aceleasi ganduri, repetandu-le dupa un tipar pe care ai inceput sa-l inveti pe de rost? Probabil ca da. Puterea "gandirii pozitive " este de fapt puterea de a realiza ca dezamagirea, frustrarea, neputinta sau descurajarea sunt ganduri.

Eu nu pot sa "gandesc pozitiv" in sensul conventional (cel mai des folosit) al acestei expresii. N-am incercat, dar mi se pare prea complicat sa folosesc afirmatii de genul "Voi reusi! ", "Sunt puternic!" pentru a-mi schimba gandurile. Mi se pare o forma de a ma minti singur. Sigur ca poate avea rezultate(am citit foarte mult despre asta), dar mi se pare greoi, ineficient. Ma ajuta foarte mult sa ma incred intr-o forta superioara(pentru ca, din experienta, asta a dat rezultate) dar credinta e doar un ajutor, un instrument. Ceea ce este cu adevarat important este sa opresc tiparul automat al gandurilor care ma fac sa ma simt descurajat sau dezamagit. Imi dau o palma (in gand, bineinteles, altfel cred ca m-ar recunoaste deja multa lumea pe strada) de fiecare data cand ma surprind ca "ma plang" de ceea ce mi se intampla. De fiecare data cand dau vina pe cineva. De fiecare data cand spun ca nu pot si sunt gata sa renunt.

Chiar daca realitatea este asa cum este (si cum am descris-o mai sus) eu aleg sa imi doresc altceva. Vreau sa fiu altcineva, vreau sa fiu liber, vreau sa fiu odihnit, vreau sa am bani, sa fiu activ, sa am _____ , sa fac _____. Imediat, dezamagirea si pesimismul imi spun ca nu am sa pot, pentru ca pana acum nu am putut. Asta e momentul de care spuneam, momentul in care trebuie sa realizezi ca poti controla gandurile. Uneori, cand ma simt cu adevarat coplesit, recurg la un truc ieftin, pe care il stiu de mic si pe care l-am recunoscut in filmul The Secret. Am o piatra (acum se intampla sa fie o piatra albastra) pe care o tin aproape si atunci cand pun mana pe ea, intelegerea e (intelegere pe care am facut-o cu mine insumi) sa nu ma gandesc decat la cine vreau sa fiu, si sa fac abstractie de ce se intampla acum. Poate e penibil sa porti o piatra in buzunar, asa ca uneori am "It's not unusual - Tom Jones" in playlist pe mp3 player, sau o alta melodie care sa-mi aduca aminte ca in ciuda a ceea ce se intampla, nu trebuie sa fiu descurajat, nu trebuie sa renunt.

Incerc sa uit, in fiecare zi, ceea ce pesimismul si dezamagirea incearca sa ma convinga ca sunt. Imi recitesc lista cu ceea ce vreau sa fac, cu locuri unde vreau sa ma duc si cu lucruri pe care vreau sa le am. Lista cu cine vreau sa fiu. Traficul e la fel de insuportabil si prostii de langa mine parca mai prosti cu fiecare zi, dar eu sunt din ce in ce mai aproape de ceea ce vreau sa fiu.

E un exercitiu simplu, dar dureros, sa gandesti pozitiv. Sa vezi cine esti si ce vrei sa fii. Dar e practic singurul lucru pe care trebuie sa-l faci, ca sa faci un pas inainte.

29 octombrie 2007

Noi si Ei

Some folks are born silver spoon in hand
Lord don't they help themselves oh.
Creedence Clearwater Revival - Fortunate Son

Am citit astazi pe un blog un articol despre bogati si conducatori, despre hoti, coruptie, despre bogatie si despre noi, ceilalti. Despre nedreptate, despre miliarde de euro si despre apartamente cumparate pe credit in 30 de ani. Un articol frustrat - despre neputinta. Nu dau nume sau link pentru ca nu e asa important, oricum nu fac analiza pe text.

Pana la un punct, sunt de acord cu el. Si eu urasc organic faptul ca niste burtosi cu 4 clase au masini la care eu acum pot numai sa visez, si ca le-au obtinut furand sau inseland. Urasc faptul ca unii se imbogatesc cu banii din impozite in timp ce familiile ne mor in spitale infecte. Urasc faptul ca cei care ar trebui sa-i aresteze sau pedepseasca pe corupti doar le fac filme si le dau la tv, sau ca insceneaza tot felul de alte spectacole de circ, ca sa ne tina ocupati. Urasc faptul ca apartamentele in Germania sunt mai ieftine ca la noi, si ca salariile acolo sunt mai mari.

Urasc faptul ca muncesc ca un sclav si ca nu am posibilitatea sami cumpar o vila ci un apartament in credit, pe 30 de ani, sau ca nu imi permit masini si excursii. Dar am renuntat de mult sa dau vina pe hoti, corupti sau politicieni pentru viata mea.

Eu sunt singurul responsabil pentru viata mea pentru ca am mereu posibilitatea sa aleg.

Sigur ca e nedrept ce se intampla, dar atat timp cat nu pot face ceva real pentru a schimba asta, nu am sa ma plang, ci am sa incerc mereu sa ma ridic la suprafata. Nu sta in puterea mea acum sa schimb politica sau conducerea sau sa pedepsesc pe cineva (si asta e un lucru bun, pentru ca daca as putea am fi mult mai putini in aceasta tara frumoasa (de aia nu vorbesc niciodata despre politica, unii zic ca extremismul nu e tocmai legal. Sau moral. Si ei fac legile.)) Fac ce pot la nivelul meu, pentru a schimba lucrurile: nu fur, imi platesc impozitele si respect legile.

Pentru mine, momentul cand incepi sa te plangi ca nu poti trai pentru ca EI sunt corupti este egal cu o infrangere. EI au castigat. (Chiar daca EI nu exista in realitate ... ) Dupa revolutie, nu imediat dar cand inca apele erau tulburi, doi dintre bogatii (afaceristii, politicienii, etc...) orasului meu mic de provincie (care practic si-au impartit orasul in doua) discutau intre ei, spunand "Astia tre sa faca ceva, sa mareasca salariile, sa le dea bani la oameni, ca altfel se rascoala lumea, si ne ia tot ce avem inapoi."(citatul e aproximativ dar cat se poate de real).

Zi de zi la semafor stau langa mine masini de zecidemii de euro, iau eu sunt cu dacia mea prapadita. In oricare din masinile astea poate fi un corupt care a cumparat-o furand din impozite dar poate fi si un tanar de 25 de ani care a inventat apa plata cu lamaie, si a vandut-o cinstit. Eu aleg sa cred mereu a doua varianta, pentru ca imi pot dori sa ajung ca el, in timp ce in primul caz nu am nici o speranta. Nu ma uit la televizor, pentru ca ma scarbeste circul pe care l-am vazut acolo in ultimul timp.

Nu sunt nici pe departe un resemnat, daca e cineva pregatit sa ma acuze. Am auzit de multe ori ca de aia "astia" fac ce vor ei in tara asta pentru ca pe "noi" nu ne intereseaza. Ok, probabil asta e foarte adevarat, dar eu vreau sa lupt acolo unde stiu ca pot castiga. Nu are rost sa ma transform intr-un blazat care e sigur ca nu poate schimba nimic in sistem, vreau sa raman cu puterea de a alege ce fac cu viata mea, indiferent ce se intampla. Demult, inainte de a da "bac"-ul am citit intr-o brosura care prezenta programa examenului niste "sfaturi practice" pe care nu le-am uitat ... si a fost probabil prima "literatura" motivationala pe care am citit-o vreodata. Articolul respectiv spunea ca nu e bine, cand te pregatesti pentru examen, sa te gandesti la numarul de candidati pe un loc, sau la nivelul de pregatire al celorlalti elevi, pentru ca nu le poti influenta, ci sa te concentrezi pe pregatirea ta, pentru ca acolo poti schimba ceva.

Ei si Noi sunt niste notiuni prea vagi ca sa aiba vre-o valoare practica, si eu aleg sa fiu practic, desi imi place la nebunie sa filozofez. Nu stiu cine a facut revolutia din 89, si pentru ce, dar un lucru e sigur, ca toti s-au luptat sa scape de un sistem in care se lua de la fiecare dupa puteri si se dadea la toti, dupa nevoi. Oamenii care s-au luptat pentru asta au fost cei care vroiau si puteau mai mult de atat. Ei sunt cei care acum ne privesc din masinile de zecidemii de euro. Oamenii ambitiosi, care au muncit, care au vrut, care s-au luptat pentru ceea ce au acum. Ei sunt cei care "pun la treaba" masele, pentru ca POT si pentru ca VOR. Cei bogati nu asteapta niciodata sa le dea cineva, isi iau singuri. Nu asteapta sa le faca cineva, isi fac singuri. Nu le e rusine sa se bata cu pumnul in piept, nu le e rusine sa iasa in fata. Bineinteles ca exista printre ei si hoti, si mincinosi, si corupti, dar astfel de specimene se gasesc peste tot.

Nimeni nu te obliga sa fii sclav, dar trebuie sa vrei si sa muncesti ca sa ti depasesti conditia. Daca stai si arati cu degetul pe ceilalti si ii faci hoti, ei ridica din umeri si trec mai departe, dar tu ramai sarac in continuare. Daca ar fi sa-i raspund celui cu articolul de la care am pornit, i-as spune: Da, ai dreptate, e plin de corupti si de nesimtiti. Hai sa facem in asa fel incat sa nu mai avem niciodata de a face cu ei, pentru ca noi doi, acum, nu avem puterea sa-i schimbam. Hai sa castigam atat de multi bani incat sa facem donatii cui vrem noi, ca sa nu platim impozite din care sa face ce vor ei. Hai sa facem ce vrem noi cu banii si cu timpul si cu viata noastra, nu ce vor ei.

Ce voiam sa spun este ca nedreptatea, nenorocul, hotii si coruptii, sau altii mult mai norocosi decat noi - vor fi tot timpul. Eu unul nu vreau sa muncesc pe santier si sa am casa asigurata de partid. Vreau sa incerc si sa risc, sa-mi deschid o cafenea cu narghilele si sa dau faliment sau sa dau lovitura, sa fac economii si sa fiu asigurat decat sa traiesc linistit pentru ca exista intotdeauna ajutor social. Sa caut si sa gasesc intotdeauna un mod de a-i evita pe cei pe care nu vreau sa-i intalnesc sau sa fiu mai puternic decat ei.

La urma urmei, de ce nu, vreau sa fiu bogat, nu sa explic de ce nu reusesc.

25 octombrie 2007

Sa nu ai incredere in prieteni

(in continuarea comentariului meu de la articolul scris de Andrei)

Chiar daca imi doresc sa fiu intotdeauna puternic, chiar daca as vrea sa stiu tot timpul care e varianta corecta, ce trebuie sa fac si cum sa aleg, nu-mi reuseste intotdeauna. Chiar daca as vrea sa nu ma sprijine nimeni cu bani sau cu sfaturi, uneori nu pot merge mai departe fara ajutor.

Si ajutorul il caut la prietenii mei. Daca e vorba de ce masina vreau sa imi cumpar sau de servicul din care vreau sau nu sa demisionez, uneori mintea mea nu imi ajunge, simt nevoia unui ajutor din afara. Vreau sa stiu daca am dreptate, vreau sa stiu daca fac ceea ce trebuie. Imi pierd increderea in mine si atunci caut ajutor in afara.

Numai ca prietenii mei ( si ai tai, daca stai sa te gandesti bine) ma sfatuiesc numai de rau.

Cand am terminat facultatea si ceva imi spunea ca nu sunt facut pentru un "servici", prietenii mei mi-au spus ca si ei au crezut la fel, la inceput, dar apoi si-au dat seama ca nu e chiar asa de rau. Cand le-am spus ca as vrea sa fac o afacere, sa pornesc ceva pe cont propriu, mi-au raspuns ca n-o sa mearga, ca ideea nu e buna, ca e nevoie de prea multi bani, ca o sa pierd, ca pierd timpul, ca in felul asta nu o sa fac nimic serios niciodata. Cand mi-am facut o afacere, prietenii m-au privit cu neincredere, pentru ca erau mai mult ca siguri ca n-o sa mearga. Cand a mers, mi-au spus ca e usor sa faci ceva cu bani "de acasa" dar ca pe termen lung nu e chiar asa de simplu. Cand nu a mers, mi-au spus linistiti ca ei stiau de la inceput ca nu e o idee buna.

Prietenii mei mi-au spus ca o afacere nu e sigura, pe cand serviciul lor da. Prietenii mi-au spus ca serviciul nu mai e bun si ca trebuie sa incepem o afacere, prietenii mi-au spus ca nu putem incepe o afacere si nici nu mai putem sta degeaba - trebuie sa ne gasim un servici. Prietenii m-au chemat in Bucuresti ca sa nu imi irosesc timpul in orasul meu prafuit, din provincie; prietenii imi spun ce bine se simt de cand s-au intors in orasul meu prafuit de provincie, Bucurestiul era deja prea mult.

Prietenii mei ma sfatuiesc sa 'traiesc' acum cat sunt tanar. Sa-mi cumpar cumpar de toate in credit, acum cand am ocazia. Prietenii ma compatimesc pentru ca am salar mic, prietenii ma inteleg si imi spun ca asa a fost si pentru ei la inceput. Prietenii ma sfatuiesc sa imi caut un 'servici mai bun' unde sa muncesc mai putin si sa castig mai mult. Prietenii ma sfatuiesc sa-mi cumpar o masina puternica pentru ca trebuie sa merg repede; sa-mi cumnpar o masina sigura, pentru ca trebuie sa fiu in siguranta. Prietenii imi spun sa-mi cunmpar o masina scumpa, ca sa nu-mi para rau mai tarziu; sa-mi cumpar o masina ieftina, ca sa pot suporta ratele.

Prietenii mei ma sfatuiesc sa-mi gasesc un servici inainte sa-mi dau demisia. Prietenii mei ma sfatuiesc sa mai am rabdare, sa nu iau hotarari la nervi, la urma urmei de ce ma consum atat? Exagerez, ca de obicei, cand spun ca nu-mi place as fiu calcat in picioare. Umilinta e ceva la ordinea zilei, la un servici, sa incerc sa ma obisnuiesc cu asta. Si cu prostii, am sa am mereu ocazia sa fiu langa ei. Prietenii mei ma privesc cu compatimire, lasa, peste ceva timp am sa am si eu salariul pe care il au ei, sau se ofera sa imi gaseasca servicii mai bun daca eu nu sunt hotarat sa caut.

Prietenii mei nu inteleg ce vreau eu de la viata sau de ce ii tot bat la cap cu prostiile mele despre antreprenoriat sau afaceri. Afacerile le fac cei cu bani, eu nu am sanse, ei tot imi spun chestia asta dar eu sunt (asa cum am fost dintotdeauana) un incapatanat care nu vreau sa inteleg asta. Eu sunt (asa cum am fost dintotdeauna) putin nebun, acum sunt unul din cei "care au blog", numai gura de mine.

Prietenii mei ma ajuta. Ma imprumuta cu bani, daca si cand am nevoie. Ma sfatuiesc, intotdeauna de bine. Ma compatimesc atunci cand ma plang, si sunt mereu de acord cu mine. Viata e grea, si nu avem sanse la mai mult. Ce filme ai mai vazut saptamana asta?


Eu nu ma simt un ratat. Stiu ca exista aceasta posibilitate, asa cum exista un infinit de alte posibilitati. Mi-e frica de asta, dar stiu ca sunt singurul care determina ceea ce se va intampla cu mine.

Am nevoie de ajutor de la prieteni, dar in cele mai multe cazuri, cel mai bun ajutor ar fi o palma in momentul in care incep sa ma lamentez.

21 octombrie 2007

Tonuri de gri

(primavara 2005?)


Silueta greoaie intinsa pe fundalul cenusiu. Doua nuante de gri. Membrele diforme si despartite de trup. Silueta fara cap, din care punctele cenusii rup rand pe rand fragmente lipsite de importanta.

Labirintul de sticla care se intinde luminos pana departe. Peste care te ridici tot mai sus si in care te vezi pierdut. Si nu simti nevoia sa te strigi de acolo de sus, tot mai sus, sa-ti spui care e drumul cel bun. Si drumul cel bun il vezi, tot mai jos, dar nu-l intelegi. Stii doar la un capat silueta care se pierde tot mai mult in tonuri de gri.

Si cazi. De prea sus.

Femeia frumoasa, cu parul negru si moale, cu ochi negri mari si mirati. Atat de tarziu? Ma tine de gat si mirosul prea dulce al obrazului nu e al ei. Poza e stearsa, in tonuri de gri si ochii prea negri.

De ce noaptea? Pentru ca noaptea se intampla toate. Si noaptea si somnul sunt tradatori.

19 octombrie 2007

Daca eu as fi o afacere, as fi in pragul falimentului.

Inainte de toate - da, stiu ca nu poti compara viata cu o afacere dar sa facem o incercare, macar de dragul povestii...

Afacerea mea e undeva intre productie si comert (termenul 'servicii' imi displace profund, este folosit prea mult si prea 'usor'). Dezavantajul combinarii celor doua e ca am obtinut doar o suma de parti proaste. Vand ceea ce produc (deci teoretic, eliminand intermediarii imi asigur un profit ridicat) dar intr-un interval limitat de timp - 8,9,10 ore pe zi (aici ma refer la munca mea de programator si la serviciul de 8 ore - care ajunge si la mai mult de 10, dar sa luam o medie- pe care il am). Costurile (nu am sa aprofundez - fixe, variabile, cheltuieli de productie etc.) sunt multe (si mari). Fara sa intru in cifre exacte (ca sa nu radeti de mine si de salarul de mizerie pentru care lucrez !) doar ca sa imi pot desfasura activitatea cheltui 61.3% din venituri(chirie, intretinere, utilitati, etc). Apoi exista o alta serie de cheltuieli care, desi nu sunt fixe ca valoare, sunt sigure (ma refer strict la cheltuieli alimentare), pe care le pot aproxima (din experienta/statistic) la 28.8% din venituri.

Recapituland, pana in acest moment am ajuns la 90,1% din venituri. Simplist, la prima vedere, as putea spune "ok, deci profitul meu este 10%". Din acest "profit" scad echivalentul a 9% (asigurare de viata cu o componenta de investitii si acumulare, pe care am facut-o la un moment cand cheltuielile nu erau atat de mari) si am ramas cu (in jur de) 1% din venituri. Am mentionat separat asigurarea pentru ca este mai mult un provizon de risc (daca tot discutam despre o afacere) decat o parte din profit (deci practic ar trebui trecuta la cheltuieli).

Important este restul - restul de 1%, adica. Din acestia, orice manager inteligent ar separa mai multe categorii de investitii - dezvoltare, modernizare, cercetare, promovare, etc - spre care ar redirectiona marea majoritate a banilor. Nu stiu care este procentul din castig care ar trebui sa-mi revina mie, ca proprietar / manager al afacerii - vietii - mele dar presupun ca pe undeva la 10% ar fi rezonabil. Deci 0,1% din venituri.

Pana aici, nimic tragic. 0,1% poate parea foarte putin dar am sa dau un exemplu: 0,1% din 44,28 miliarde dolari (veniturile Microsoft in 2006) - 50 de milioane de dolari - nu m-ar ingrijora. Ma ingrijoreaza faptul ca cei 0,1% ai mei imi permit sa-mi cumpar o apa plata. Si atat.

Si de aici - afirmatia din titlu. Sunt in pragul falimentului pentru ca orice cheltuiala neasteptata - cum ar fi spre exemplu un bec ars - m-ar propulsa direct in situatia de a fi in incapacitate de plata. Sigur, as putea reduce cheltuielile ( pentru ca asta e ceea ce face orice manager in situatii de criza). Problema e ca singura cheltuiala variabila pe care o am este cea din categoria 'alimentare' si la acest capitol cheltuielile pot fi reduse doar pana la un anumit punct. (Si asa ...)

In acest echilibru fragil, asigurat de 'castiguri' echivalente cu valoarea unei sticle de apa plata, optiunile ramase pentru a gasi o solutie sunt destul de putine si de riscante. Cea pe care am ales-o pana acum a fost sa fur (din timpul meu liber) inca 3,4 ore pe zi, acoperit de cheltuielile existente, pentru un profit suplimentar. Asta s-ar traduce in "muncesc si acasa". Singurele rezultate notabile pe care le-am obtinut pana acum sunt starea de oboseala extrema, si faptul ca aud din ce in ce mai des "ai devenit foarte intolerant", " nu te stiam asa intransigent", etc. Nu mai am rabdare cu nimic si cu nimeni, nu am cand, nu mai pot si nici nu prea mai vreau nimic. Psihologic, efectul e ( deloc surprinzator) devastator, avand in vedere ca muncesc marea majoritate a timpului pe care nu-l dorm si nu-mi permit nici o inghetata.

Deci e timpul unei decizii intelepte... nu?

16 octombrie 2007

Ganduri

La ce te gandesti cand te trezesti dimineata? E ca o dimineata de craciun - astepti sa vezi cadourile, sau ti-e ciuda ca trebuie sa te trezesti si nu te asteapta nimic interesant astazi? Mai dormi o zi doua, poate uita lumea de tine. ..

Pe cine vei lasa astazi sa-ti conduca viata? Mai mult ca sigur ca ai un sef, pentru ca majoritatea avem ( si chiar daca zici ca n-ai - nu te umfla in pene, si eu am fost singurul meu sef si am fost mai rau ca cel de acum ...). Esti mai destept decat el, nu? Mai capabil, nu? Poti sa demonstrezi sau doar te amagesti singur?

Cati bani castiga cel pentru care lucrezi si cati bani castigi tu? De ce? Ce mare ghinion ai avut tu?

Cati oameni ai cunoscut saptamana trecuta, cu cine te-ai simtit bine, ce locuri ai vazut, ce mancaruri bune ai mancat, ce lucruri frumoase ti-ai cumparat, ce.. ?

Ce ai face daca ai avea doar 7,5 lei noi si o jumatate de ora libera, intr-o zi de joi (a trecut septembrie, deja... )

Cand ai fost ultima oara acasa?

Ti-e dor de ziua de ieri ? Mai iubesti ?

12 octombrie 2007

Welcome, frustration!

Inevitabil, ascult Led Zeppelin, because it's one of those moments when I'd rather know how to connect the dots instead of just enjoying the ride. Cause' frankly I'm not enjoying the ride - not anymore.

It was really, really good.
You made me happy every single day.
But now... I've got to go away...

Astazi am citit despre un om (fara nici o legatura cu biserica) care a trait un an respectand "cuvantul" Bibliei, atat cat se poate - in conditiile societatii moderne. A scos si o carte pe care banuiesc ca mi-ar place sa o citesc, daca as fi genul de om care citeste carti, which apparently I am not anymore. Ideea cu care am ramas de la articol a fost cea ca experienta l-a schimbat profund, si ca actiunile, comportamentul - aparenta- te transforma, chiar daca nu au un fundament solid in personalitate. "Abstinenta" de la barfa, de la minciuna, obiceiul de a dona 10% din venituri, rugaciunea, chiar daca facute - fortat - constient, fara sa fie o trasatura fundamentala a"felului de a fi" - te transforma.

One of theese days, and it won't be long, you' gonna look for me but , baby, I'll be gone

Eu am trait mai mult de un an repetand mecanic actiunile unui barbat de 40 de ani ratat, care merge la de acasa la servici si inapoi acasa cu metroul, care sta in chirie, se imbraca cu aceleasi haine din tinerete, nu are nici un plan real de viitor, nu are prieteni, familie sau orice alta urma de viata personala. Am imitat mecanic un barbat de 30 de ani care isi face treaba si pleaca, nu-si "bate capul" sa inteleaga ce face sau de ce, nu este loial nimanui sau niciunei idei, are prieteni in weekend, n-are nici un plan real de viitor. Ca un tanar de 20siceva, care nu-si permite prea multe, am aprobat intelegator si am ridicat din umeri cu nedumerire pentru ca asa a facut toata lumea in jur. Am zambit pentru ca toata lumea radea si m-am ingrijorat pentru ca lumea era suparata. Nu mi-am facut planuri de viitor pentru ca ar fi fost ciudat, in conditiile date. Guess what ? Da, am ajuns si eu acelasi vierme scarbos ca si cei printre care traiesc. Am mai vorbit despre asta, asa ca n-am de gand sa o iau de la capat.

Ma simt ca intr-un experiment esuat, si crede-ma, sentimentul e tare neplacut. Astept sa vina cineva sa-mi stranga mana si sa-mi spuna "Gata, timpul a expirat. Acum ati aflat cum se simte un tanar de 26 de ani care se trezeste dimineata, se duce la servici, munceste, vine acasa obosit, sta treaz 4 ore fara sa stie cu adevarat ce se intampla in jurul lui, si adoarme fara ca macar sa mai poata visa. Acum ati aflat ce inseamna sa muncesti ca sa castigi doar atati bani cat sa platesti o chirie si sa mananci. Ati aflat de ce oamenii isi cumpara haine, mancare, carti si timp liber pe credit. Ati aflat ce inseamna sa traiesti fara planuri de viitor. Acum va puteti intoarce la viata dumneavoastra, bineinteles dupa ce ne expuneti concluziile studiului pe care l-ati efectuat." Doar ca oricat astept, nu vine nimeni sa-mi stranga mana. Amintirile vremurilor cand eram cine vroiam si faceam ce vroiam sunt doar amintiri fara o sansa reala de a se materializa din nou.

Disperarea si nodul in gat nu sunt in joaca, e pura realitate.

Catch the wind, see us spin, sail away, leave today, way up high in the sky.
But the wind won't blow, you really shouldn't go, it only goes to show
That you will be mine, by takin' our time.


Astazi am realizat - partial amuzat - ca mi s-au terminat banii. Ok, in realitate nu mi s-au terminat, pentru ca de cand chiar mi s-a intamplat odata chestia asta, am decis ca nu se va mai intampla niciodata, asa ca am mereu .. sa le zicem rezerve. Still, I ran out of money ... Metaforic vorbind asta ar trebui sa fie un semnal de alarma, si dincolo de zambetul amar singura reactie a fost sa ridic din umeri. Pentru ca pana la urma, era evident ca asta se va intampla, nu? Am doar o sticla de vin in casa ( si nici un tirbuson) - daca as fi avut o sampanie mi-ar fi placut sa marchez momentul.

Asa ca e momentul sa avem o discutie, noi doi. You've dragged me here, and put me to work. Ok, I said, i'll do it if you want me to, but so that you know, that's just one of your bad ideas, nothing more. Te-am privit cu un ochi critic facand greseala dupa greseala, pentru ca e singura metoda sa inveti, daca iti spun cum e bine sa faci, nu ma asculti. Nu mai crezi in nimic, nu mai speri si nu mai vrei. Stiu, stiu ca nu mai esti un copil si ca nu mai crezi in nimic, intrebarea e de ce ai renuntat? De ce dai la o parte o lume in care tot ce vrei e al tau? Daca nu ai fi eu, te-as strange de gat. Te-as bate pana la sange, te-as ameninta si te-as bate din nou. Te-as bate pana mi-ar fi mila de tine, si acum te urasc atat de tare incat nu cred ca te-as putea ierta prea curand.

Analizez de ce am ajuns aici si pe oricine as scoate vinovat, singurul motiv e ca am luat decizii proaste. Una, mai multe. Nu prea mai conteaza. Imi amintesc ca la inceput a fost un plan, si imi amintesc ca stiam ca e un plan prost. Cand esti prost, urmezi un plan prost, mi-as spune. Ceea ce se intampla acum este atat de gresit incat nu prea mai are importanta cum s-a ajuns aici.

Foaie dupa foaie din caietul unde imi notam cine sunt si ce vreau sunt acum pline de calcule si mazgaleli fara rost. Viata mea a facut loc unui tabel de consum apa calda si rece, visurile si planurile unei liste de cumparaturi.

Sunt frustrat pentru ca ma simt inselat, as vrea sa bat pe cineva si nu ma pot bate singur. Numai ca daca m-am bagat in asta trebuie sa ma si scot si da, o spun ca pe o amenintare. M-am bagat singur intr-un cerc vicios. Intr-o situatie pacatoasa, in care am nevoie de bani dar nu pot sa-i castig pentru ca sunt prea obosit din cauza serviciului si nu pot sa renunt la servici pentru ca nu am cu ce sa-mi platesc casa si masa. Da, ar fi trebuit sa am niste bani stransi , dar cum? Da, ar fi trebuit sa nu ajung aici, dar nu mai am cum sa ma intorc sa iau alta decizie (bine ca esti tu destept). Imi vine sa urlu de ciuda ca am fost asa de prost si ca am ajuns aici, mi-e rusine pentru ca sunt persoana de care radeam acum doi ani. Domnul in care mi-am pierdut increderea mi-a aratat ce inseamna sa pasesti pe apa fara credinta.

E trei noaptea si ar trebui sa ma culc pentru ca maine la servici trebuie sa fiu odihnit. Trebuie sa fiu productiv, pentru ca cineva castiga multi bani de pe urma mea si nu trebuie sa-i insel asteptarile. Nu stiu de ce, dar nu ma simt vinovat - cred ca inca n-am sa ma culc.

Working from seven to eleven every night,
It really makes life a drag, I don't think that's right.
I've really, really been the best of fools, I did what I could.

Ironic, nu? De aia imi place Led Zeppelin, cand canta numai pentru mine.

Pacat sa traiesti o asemenea viata fara sens - mereu cand imi aduc aminte cu placere ceva din trecut ma strange in spate constiinta faptului ca ma indepartez din ce in ce mai tare de acel trecut si las in urma doar un mare gol. Fara prieteni, fara nici o poveste, fara semnificatie, o gaura neagra intre cine am fost si ce sunt acum.
Nu am nimic sa povestesc si nici nu am cui. Pacat de zilele care nu se mai intorc, pacat de timpul pe care l-am pierdut singur, un nimic intre straini cand as fi putut fi si face ceva intre ai mei.

Pacat ca nu am trait, dar nu am cum sa ma intorc, si al naibii sa fiu daca am sa mai plang dupa acest timp pierdut. Pacat ca nu am facut ceea ce am vrut, dar al dracului sa fiu daca de acum inainte mai fac aceeasi greseala. De cate ori am spus asta? Nu stiu. Dar am din ce in ce mai multa incredere in mine. Poate textul asta nu e perfect si poate are nevoie de mai multa munca pana sa ajunga sa fie ce vreau eu sa fie. Vreau sa fie o scrisoare de adio, o despartire pe care sa scuip si s-o uit in momentul cand voi intoarce spatele nimicului pe care il traiesc acum. Pentru ca am sa reusesc, chiar daca nu am sa reusesc maine, sau saptamana viitoare. Am sa traiesc, am sa ma bucur si am sa fiu cine vreau sa fiu.

Daca acum stii toate astea despre mine ar trebui sa-mi fie rusine, nu ? Noroc ca nu intereseaza pe nimeni.



05 octombrie 2007

"Must love dogs" VS Radu Tudoran

Cred ca nu am mai vazut un film relaxant (o comedie romantica - poftim) de muult mult timp. Pana noaptea trecuta cand am prins pe hbo filmul din titlu. Am incercat sa mai urmaresc un alt serial - "Midsummer murders" dar nu resusesc mereu sa "prind" episoade intergrale. Un film relaxant este opusul unui film "bun". Daca un film "bun" te face sa "traiesti" actiunea, sau sa te intrebi cine e criminalul, un film relaxant -pentru mine- e un film care e doar un punct de plecare pentru ganduri. Am vazut sute de astfel de filme, si nu am retinut nimic din nici unul, asa cum din cel de aseara nu am retinut decat ca era o "comedie romantica" si aparea un caine mare si negru ( a carui rasa mi-am propus sa o aflu). Nu retin nimic dintr-un astfel de film pentru ca desi il privesc "filmul" din mintea mea e cu totul altul.

Mi s-a intamplat acelasi lucru cu Magicianul de Fowles si cu Acea fata frumoasa, de Radu Tudoran. Daca tot zic de Radu Tudoran, poate ar trebui spus ca Radu Tudoran m-a invatat practic sa visez, cu Toate panzele sus, pe care am citit-o de multe ori cand eram mic..mic. Cred ca atunci, dincolo de povestile inchipuite ale oricarui copil in fata unei aventuri cu o corabie si pirati am avut pentru prima oara certitudinea ( pe care o am si acum ) ca voi avea corabia mea si voi merge pe mare.

Sigur ca majoritatea cartilor pe care le-am citit au o "poveste", dar am zis doar de Magicianul si de Acea fata frumoasa pentru ca impresia lasata de ele a fost mai puternica. Acum am inceput ( de o luna, doua, nici nu mai stiu de cand nu am mai citit nici macar un rand) La nord de noi insine, tot de Radu Tudoran. Si daca as avea ACUM cartea aici langa mine, as lasa totul la o parte si as citi macar cateva pagini. Nu stiu daca ceea ce povestesc cartile lui Tudoran sunt realitati sau e doar imaginatie (sau in ce procent ambele) dar cert este ca povestea ma face sa vreau sa traiesc.

Stiu ca am facut o paralela foarte ciudata, intre Radu Tudoran si un film de dragoste sau un serial politist englezesc, dar fiecare are acelasi merit, de a imi oferi pretextul sa visez. Da, pot sa visez si atunci cand scriu cod php, dar "analiticul" imi limiteaza prea mult imaginatia si visul. Cand The Detective Chief Inspector Tom Barnaby isi incepe ancheta in decorurile englezesti (fascinante - exista asa ceva in realitate ?!?) sau in paragraful in care Tudoran descrie cum il obsedeaza o autostrada "nedescoperita" din nordul europei, acestea sunt doar un pretext ca eu sa fiu doar cu gandurile mele.

Da, vreau sa traiesc, si prin asta inteleg ca vreau sa traiesc dincolo de "servici" si "acasa". Vreau o poveste, a mea, cu prieteni, si locuri frumoase, si lucruri de care sa fiu mandru si de care sa-mi amintesc cu placere. Vreau soare si verde, sau sa muncim impreuna pentru ceva ce ne dorim. Sentimentul ala din reclamele cretine la bere sau la coniac unirea, sentimentul ala de camaraderie cretina, as prefera sa-l traiesc decat sa-l comentez acru de la birou, din fata monitorului. Vreau sa mi se strice dacia intr-un loc uitat de lume in serpentine in munti ( ca sa fiu sincer am ramas fara benzina atunci, dar asta e alta poveste) si vreau sa beau o cafea si sa fumez o tigara (asta cu tigara e asa , metaforic vorbind) pe bancheta din spate a masinii, in parcare, pentru ca ne-am plictisit de stat in casa. Vreau sa ascult muzica tare si sa dansez singur intre multi oameni, sa adorm obosit si sa ma trezesc odihnit, sa plec undeva fara sa stiu unde am sa ajung. Vreau sa fac bani si sa pierd bani, vreau sa imi fie frica sau sa imi para rau ca am luat o decizie proasta, sa tip la un angajat si apoi sa imi para rau, sa ma plictisesc intr-o dup'amiaza de miercuri, sa ma uit la un film de dragoste si sa citesc o carte de calatorii.

Vreau sa traiesc si asta incepe cu un vis - fie ca e un vis cu o cabana de lemn si o pisica neagra cu ochii verzi , cu un birou cu mocheta albastra sau doar cu un ford focus oprit pe marginea soselei undeva intre doua curbe in varful muntelui.

04 octombrie 2007

Vreau doar sa fiu lasat in pace

Si asta e tragic. Am ajuns intr-un punct in care desi imi dau seama ca e gresit, nu simt nevoia sa schimb nimic, ci doar sa treaca mai repede. Stiu ce "ar trebui" sa fac si stiu ce "ar fi bine" sa fac, stiu multe moduri in care as putea sa spun lucrurile pe care vreau sa le spun dar nu spun nimic si astept ca totul sa treaca.

Stiu ca sunt slab si ca dau dovada de asta cu fiecare jignire la care nu-ti raspund decat cu "I'm sorry, but..." De fapt, I'm not sorry, pentru ca actually it's not my fault dar ... n-ai intelege niciodata de ce - si stiu ca n-are rost sa-ti explic. Ma enerveaza ca desi nu e ceva personal e totusi ceva care e foarte personal, dar nu am cum sa-ti raspund la fel, pentru ca ar fi o dovada de obraznicie. Ma faci sa gandesc disctructiv si asta ma face sa-mi fie ciuda, pentru ca ar trebui sa fiu mai matur si sa pot reactiona spunandu-ti lucrurile astea in fata si cerandu-mi dreptatea, nu plangandu-mi de mila retoric.

Ma simt ca la o lectie de dresaj si simt ca nu mi se potriveste. Sunt inconjurat de cei care au absolvit si au acum diploma de angajat model, fara personalitate, cu saliva curgand in coltul gurii, venind mai devreme si plecand mai tarziu, asteptand doar urmatorul salar, plecand capul la fiecare nedreptate, declarand sus si tare ca fac ceea ce fac pentru ca asa vor, nu pentru ca asa trebuie.

"Trebuie" este cuvantul pe care l-am urat cel mai mult, de cand ma stiu. Sunt doua categorii de "trebuie": trebuie pentru ca este nevoie, si trebuie pentru ca vrea cineva. Acest din urma trebuie este dusmanul meu de moarte pentru ca am crescut cu filosofia ca daca e sa respect ce vrea cineva ar fi bine sa respect ce vreau eu , nu altcineva. Si tot ma impingeti sa fac ceea ce "trebuie". Sa accept ca sunt prost pentru ca asa trebuie. Sa accept sa fiu las pentru ca asa trebuie. Trebuie sa ma lasati in pace. Vreau sa ma lasati in pace. Simt ca as vrea sa va fac niste lucruri pentru care as putea fi arestat numai daca le-as scrie aici, dar stiu ca trebuie sa fiu amabil si bine crescut pentru ca asa sunt eu. Si mai stiu ca dincolo de orice sentiment de superioritate pe care probabil il am si pe care il auto-exagerez (daca s-ar putea spune asa) de fiecare data sunteti doar niste prosti. Prosti. Mai mult - nu va respect, dar ma chinui sa pastrez o aparenta pentru ca asa trebuie. E minimul efort pe care il pot face.

Vreau sa fiu lasat in pace pentru ca nu am energie sa ma lupt cu prostiile astea acum. Nu am energia necesara sa-mi dau demisia. Nu mai am energia necesara nici macar ca sa ma trezesc dimineata. De cand sunt prea obosit si prea lipsit de motivatie ca sa ma trezesc singur, apelez la televizor pe post de desteptator, si cu ocazia asta aflu in fiecare dimineata ce tragedii s-au mai intamplat "asta noapte". Copii morti, accidente, sinucideri si crime, copii fara parinti si parinti fara copii. Ce minte si ce plan diabolic poate determina pe cineva sa prezinte asa ceva la prima ora a diminetii ....

Nu am energie sa ma ocup de prostiile voastre acum, sa ma cert cu voi, sa ma justific sau sa ma dezvinovatesc, sa demisionez sau sa fac scandal. Vreau doar sa fiu lasat in pace sa-mi fac treaba pentru care ma platiti (asa, mizerabil cum o faceti, dar asta e contractul pe care l-am semnat si eu mi-l respect). Nu-mi mai mancati sufletul pentru ca am nevoie de el pentru mine si nu-mi mai mancati energia pentru ca am nevoie de ea pentru planurile mele proprii si personale.

As mai avea multe de spus, si poate am sa revin sa mai adaug ceva, desi sper ca am sa ma calmez. Am sa ies sa iau o gura de octombrie (pacat ca totusi in orasul asta nu exista vegetatie, ce frumos era la Iasi pe vremea asta...) Pana atunci insa nu ma pot opri sa nu va transmit ca

Ma sterg la fund ( si da - expresia asta am calculat-o atent pentru ca nu imi permit sa injur aici, cine citeste stie de ce) cu servicul vostru, cu proiectele voastre prost facute, cu prostia voastra si cu viata voastra de tot ... .

24 septembrie 2007

Constatari de luni dimineata

sau Cauza si efect
sau The monday morning heart attack (link)


Am adormit duminica noapte gandindu-ma la risc. Riscul in afaceri e de doua tipuri: exista un risc care provine dintr-o alegere pe care o faci, risc pe care ti-l asumi, e constient, pe care poti sa-l estimezi si care iti poate aduce un castig, sau o pierdere. Risti atunci cand lansezi un nou produs, pentru ca poate avea succes - si vei castiga mai mult, sau poate fi un esec de piata si atunci pierzi banii investiti in dezvoltare, cheltuielile de productie, etc. Eu ii spun risc asumat sau risc calculat. Probabil profesorii de economie ii spun altfel (si spre rusinea mea nu stiu cum). Un altfel de risc este insa cel pe care nu ti-l asumi, care nu deriva dintr-o decizie a ta: exista riscul unui dezastru natural, al unui razboi, sau altele de acest tip (sigur, exista asigurari, dar si riscuri impotriva carora nu te poti asigura). Acesta pentru mine este riscul pur si simplu, pentru ca nu stiu cum altfel sa ii spun. Oare in viata nu e la fel?

E luni dimineata si nu vreau sa ma duc la servici. Sunt obosit, ma doare capul si parca m-a prins o raceala, o gripa, ceva. As vrea sa stau pur si simplu acasa sa mai dorm sau sa citesc. Sa-mi beau linistit cafeaua si sa ma uit la un film. Vreau sa ... nu mai trebuiasca sa muncesc niciodata, sa am bani si sa ma duc unde vreau, sa fac ce vreau.
Urasc serviciul la care trebuie sa ma duc, pentru ca nu imi ofera altceva decat bani - bani pe care ii folosesc pentru casa si masa - care ma ajuta sa ma duc la servici. Traiesc intr-un cerc vicios.
Chiriile sunt mari si banii pe care ii castig nu imi permit sa locuiesc intr-o casa decenta, nu imi permit sa-mi cumpar o masina, nici n-am cum sa ma gandesc sa-mi cumpar o casa, nu reusesc sa merg in concedii in strainatate ca toata lumea. Sunt sarac.
La servici nu imi vor da mai multi bani... si e din ce in ce mai rau, nu stiu cat am sa mai pot suporta. Nu stiu ce am sa ma fac, va trebui sa plec in alta parte, dar unde? Si oare sunt destul de bun ca sa merg in alta parte? Undeva unde sa ma plateasca mai mult? Probabil ca n-am sa fiu in stare sa fac fata, nu stiu destule si nu mai sunt in stare sa invat... nici nu mai am timp. Si asa mi-e frica sa nu ma dea afara de unde lucrez acum ... ce ma fac daca raman fara salar?
Urasc faptul ca e luni dimineata, imi urasc serviciul, imi urasc viata, ma urasc pe mine. De cate ori te-ai simtit asa? Exista unii oameni care datorita parintilor ( sau matusilor , etc) au atat de multi bani incat nu au nevoie sa munceasca. Exista unii oameni care nu au nevoie sa munceasca pentru ca au castigat la loterie. Au atat de multi bani incat nevoia de a munci pentru bani e inexistenta. Ii invidiezi? Sunt oameni care au foarte multi bani pentru ca au facut foarte multi bani. Au muncit zi si noapte pana au cladit imperii financiare, au facut afaceri foarte profitabile sau au strans fiecare leu, pana au adunat o avere. Oameni care nu ies niciodata din birou, fie ca e luni sau duminica si nu stiu nimic altceva decat munca lor, sau oameni care nu cumpara nimic "extravagant", nu mananca niciodata la restaurant. Oameni care traiesc doar la servici. Ii compatimesti?

Si acum, ca sa revin la constatarile mele de luni dimineata... viata e guvernata de cauza si efect. Norocul sau ghinionul nu exista decat in masura unor "exceptii" care vin sa confirme aceasta regula. Sigur, toti ne asumam riscuri. Toti ne supunem riscurilor "pur-si-simplu" in fiecare clipa a vietii - riscam sa ne inbolnavim, sa ne pierdem buletinul sau sa ne calce masina.

Unii oameni insa isi risca banii si timpul in speranta unui castig. Unii castiga si altii nu - iar din cei care pierd, unii aleg sa riste in continuare. Cei care stau pe margine judeca succesul sau insuccesul din prisma riscurilor "pur si simplu" care iau forma norocului sau ghinionului. Cutare a avut noroc, iar celalalt a avut ghinion. Putini intuiesc ca intr-un risc calculat intra munca si pasiune, speranta, hotarare si frica. Ei vad doar ca unul are noroc, nu ca a fost mai bine pregatit, nu ca a muncit mai mult sau ca a stiut exact ce vrea sa obtina si ce e dispus sa piarda.

Eu cred ca pot obtine tot ceea ce imi doresc. Pentru unele ar trebui sa imi asum riscuri pentru care inca nu sunt pregatit. Sunt impotriva ideii ca pentru a obtine ceva e nevoie de multa munca - asta e principalul motiv pentru care unii oameni renunta inainte de a incepe - riscul e prea mare.


Articolul la care am pus link-ul spune ca luni dimineata riscul de infarct este cu 20% mai mare ca in orice alta zi... Nu stiu ce credeti voi, dar pentru mine riscul de a face infarct intr-o luni dimineata - plangandu-mi de mila - e pur si simplu inacceptabil.

20 septembrie 2007

Si atunci ma intreb ...

Sunt intr-adevar mai destept, sau sunt las si accept prea usor sa fiu calcat in picioare?

Cand vii in fata mea si spui prostii si imi vine sa rad si ma gandesc daca e oare posibil, daca poti fi chiar atat de prost, si nu-mi vine sa cred ... Cand ma jignesti si eu stau si ma uit la tine si nu-mi dau seama daca ar trebui sa te injur sau sa rad, si aleg mereu sa nu zic nimic.

Tu nu accepti sa fii calcat in picioare, tu iti spui mereu punctul de vedere si nu te intereseaza daca el ma atinge, ma supara sau ma jigneste. Parerea ta e mereu buna si nu poate fi contestata. Cand ma enervezi si incep sa imi aud sangele pulsand in urechi si sunt "atat" de aproape de a-ti spune pe nume, prostule, simt mereu ca ai castigat si ca mi-ai furat o clipa din viata. Si apoi cand ma linistesc singur, spunandu-mi ca esti un prost si ca nu meriti mai mult - un moment de atentie e deja prea mult - raman cu gustul amar ca poate nu am procedat bine. Poate ma amagesc singur si nu sunt mai destept decat tine ci poate doar mai fricos. Poate am crescut prea las ca sa-ti pot face fata. Poate ma amagesc singur spunandu-mi de "tact" si bun simt sau ca sunt mai destept; sunt pur si simplu un fricos care nu e in stare sa-si spuna parerea.

Poate ca atunci cand ma simt jignit, nu ar trebui sa ma simt jignit in liniste, poate ar trebui sa ripostez. Poate ar trebui sa raspund cu aceeasi moneda, pentru ca acum.. vad clar unde am ajuns - sunt luat de fraier. Poate daca la urmatoarea jignire am sa intreb "Poftim?" si sa injur si sa amenint am sa fiu luat mai in serios. Sau poate de acum am sa te jgnesc si eu la fel cu fiecare ocazie si am sa ma comport cu tine asa cum ar fi trebuit sa o fac pana acum - ca si cum ai fi un gandac scarbos.

Nu stiu ce am sa fac, dar in nici un caz nu mai tac, pentru ca deja "sunt prea destept" mi se pare o scuza penibila. M-a facut sa-mi pun intrebari in legatura cu ce am ajuns, si asta inseamna ca am mers deja prea departe.

Nu stiu cine te crezi tu, dar nu ai nici cea mai vaga idee cine sunt eu.

11 septembrie 2007

Catching up with ... well ... life

Devil might be in the details, but perfection is somwhere around there too.

Nu stiu cat de mult am sa reusesc sa scriu acum, pentru ca vreau sa vorbesc de prea multe lucruri odata. Mai am un draft de la o insemnare din seria "legile banilor" (despre tabele si calcule) dar .. deocamdata ramane draft. Vreau sa vorbesc despre "perfectiune", vreau sa vorbesc (din nou) despre frica, vreau sa vorbesc despre relatia (bazata pe respect) intre patron (superior) si angajat, despre pofta de viata, motivatie si dezamagire. Haos.

Dincolo de orice aparenta, totul ajunge sa fie judecat dupa detalii. "La bani marunti". Absolut tot ceea ce vrem sa facem oricat de atractiv sau interesant ar parea la inceput se reduce la o suma de detalii care presupun un efort mai putin placut decat cel de a avea o idee mareata. Detaliile inseamna efort si rutina, inseamna plictiseala, demotivare, "la urma urmei chiar trebuie sa fac asta ?". Sau cum am zis eu azi, mai in gluma mai in serios... "Am facut doua facultati ca sa uploadez poze??" Pai .. aparent da, atunci cand asta face parte din "the big picture". Stiu ca pare o chestie naiva, dar eu chiar simt ca azi am invatat o lectie importanta, si blogul asta se cheama "Connect the Dots" pentru ca asta am avut in cap atunci cand l-am creat - sa-mi scriu ideile si sa "unesc punctele".

Sunt sigur ca toata lumea simte la fel, atunci cand porneste sa "construiasca" ceva si se impotmoleste in detalii. Sentimentul acela ... "chiar trebuie sa fac asta? asa? nu as putea sa sar peste chestia asta ? sa o "simplific" putin ? " Scopul final, rezultatul pe care il dorim este ceva indepartat, focusul este acum pe cat de greu este ceea ce lucrez acum. Ce se itampla in continuare ... ori e "prea greu" si atunci apare "las asta pe mai tarziu"(si de multe ori momentul "potrivit" nu mai apare niciodata), ori strangi din dinti si mergi mai departe. Si poti face lucrurile bine, sau sa le lasi facute "pe jumatate". Perfectiunea e o chestie al naibii de simpla. E rabdarea sa faci fiecare lucru oricat de nesemnificativ, sau greu poate parea la momentul respectiv, din dorinta de a atinge rezultatul propus. Stiu ca am spus o chestie pe care au spus-o multi altii mult mai bine inaintea mea ....asta e.
Astazi dupa sase ore de lucru uploadasem mai putin de jumatate din poze. O chestie al naibii de plictisitoare, sa deschizi poza, sa o tai, sa o salvezi, sa o uploadezi. Over and over again. "Sunt o victima" e cel mai usor lucru de spus, cu dintii stransi, cu pumnii stransi, de ce trebuie eu sa uploadez poza, cum am ajuns eu aici, nu e locul meu, eu trebuie sa fac ceva senzational si nu sa uploadez poze. Nu am facut doua facultati ca sa uploadez poze. Merit mai mult, sunt prost tratat , etc .. stiti despre ce vorbesc, nu? Perfectiunea inseamna sa nu asculti impulsul care spune "ce mai conteaza o poza la atatea sute?" si sa o tai pe fiecare corect, si sa nu "uiti" nici una. Nu spun acum ca am facut ceva perfect, pentru ca sunt la inceput de drum. Spun ca am simtit ca am inteles chestia asta, ca secretul din spatele satisfactiei unui om care vrea sa cumpere o casa este sa vada amarata aia de poza clar si fara colturi taiate, si sa nu fie o poza de la alta casa sau o poza in care nu poate citi nimic din ceea ce scrie acolo. Si ca eu asta fac acum, construiesc un intreg, o experienta, de aceea toate pozele trebuie sa aiba aceeasi dimensiune. Nu doar "uploadez niste poze".

Mai departe, o greseala fatala facuta de patron sau superior in relatia cu un angajat (practic asta se aplica la orice relatie interumana, dar asta e contextul care mi-e mie aproape acum) si care poate parea minora dar .. nu e. Sa-i spui unui om care lucreaza pentru tine "nimic din ce ai facut nu e bine" sau (referitor la ceea ce lucreaza in acel moment) "arata ca naiba" sau "nu e bine deloc". Este echivalentul unui "atac la persoana" - momentul in care doua persoana se cearta pentru un lucru "anume" si una din ele spune o chestie de genul "niciodata nu faci cutare lucru (bine)". Ok, am gresit, si sunt pregatit sa recunosc, (sa regret,) sa-mi cer scuze, daca e cazul si sa remediez greseala. Dar ... nimic din ceea ce am facut nu e bine ... chiar asa? Nimic? Niciodata? Asta e o jignire, oricat de lipsit de intentie ar fi cel care spune asta. Iar in momentul in care cel care o spune e un "superior", e lipsa de respect fata de munca angajatului, chiar fata de angajatul respectiv. Eu as fi raspuns mai mult ca sigur "Bine, atunci, daca nimic nu e bine inseamna ca am facut prea multe greseli ca sa mai lucrez in continuare aici." Orice remarca de genul asta, care nu semnaleaza o greseala anume, cand lasi omul cu impresia ca nu apreciezi sau nu respecti munca pe care o face e o greseala fatala de management. Si spun fatala pentru ca indiferent daca relatia continua, ea este compromisa. Eu am fost jignit cand mi s-a spus ca situl la care lucram "e varza"... nu conteaza ce inseamna lucrul asta pentru cel ce o spune, ci pentru cine o aude.

Voiam sa mai vorbesc despre motivatie si dezamagire. Uneori "nu mai am timp de nimic", "muncesc de pomana" sunt REALE. Atunci cand fiecare zi e la fel, si cand nu mai ai nici un reper de care sa te agati, timpul trece mult prea repede. Si cand nu ai rezultate palpabile atunci cand ai nevoie de ele nu ai cum sa nu fii dezamagit. Maine - despre pofta de viata.

05 septembrie 2007

Ce faci

cand te trezesti dimineata cu doua ore mai tarziu decat ar fi trebuit, obosit si cu o durere chinuitoare de cap (aceeasi de ceva timp)? Cand citesti mailurile si realizezi ca te asteapta o zi lunga, plina de explicatii fara rost, de lucruri marunte facute doar pentru ca cineva incearca sa gandeasca in locul tau, de timp pierdut si multa oboseala - pentru ... prea putin? Cand din aceleasi mailuri te alegi cu certitudinea ca ... nu, nu iti ajung banii sa-ti cumperi masina pe care o vrei? Cand astepti un sfert de ora un autobuz care vine prea plin si in care stai inghesuit si nu ai aer? Cand astepti zece minute o functionara la banca care se misca prea greu, alte zece minute una de la electrica, cand intri la metrou pe alta parte decat de obicei si te urci in metrou spre Dristor, in loc sa urci in cel spre Obor, cand cobori din metrou si urci in cel bun, dar mai stai in statie... zece minute?

Pai - probabil - ai sa ai o zi proasta si ai sa te plangi de chestiile astea la toata lumea pe care o intalnesti, ca sa te scuzi si ca sa-ti "justifici" starea. Ai sa te plangi la toata lumea - ca sa trezesti o "compasiune" care sa te faca sa simti - justificat - ca nu esti tu de vina, ca nu ai fi putut face mai mult. Ai sa reusesti sa-ti motivezi proastele performante (fata de tine si fata de altii) si ai sa ridici din umeri spunand ca asta e, viata e o nenorocire, n-ai sa reusesti niciodata sa faci nimic in ritmul asta. Daca n-as fi asa obosit, daca n-ar fi asa aglomerat, daca ar veni odata autobuzul, daca as avea mai multi bani, daca ...

Sau, poti sa faci ce am facut eu - o pastila eferevescenta de magneziu intr-un pahar de apa rece, doua felii de lamaie si o cafea tare (da, stiu , nu e sanatos .. ), dai muzica mai tare si mergi doua statii pe jos, o compatimesti pe functionara de la banca, are probleme cu maselele, nici nu poate vorbi (nu-i povestesti ca tu ai fost sase luni anul asta la dentist de doua ori pe saptamana... ca sa n-o sperii mai tare), te miri in ce hal ai ajuns (razi de unul singur, iti dai seama ca se uita lumea la tine ciudat, da'... ce sa-i faci) cand te trezesti in Dristor cand tu trebuia sa fii deja departe... Apoi incerci sa faci alte calcule sa vezi cum faci rost de banii pentru masina (pe hartie, cu numere exacte si cu durate de timp clare, nu asa ... din cap, fara sa ajungi la nici o concluzie, cu speranta ca vei castiga la loto sau "poate apare ceva") si compui mental insemnarea asta ( imaginandu-ti cum cei care te citesc realizeaza din ce in ce mai clar ca nu esti tocmai intreg la minte .. :P)


29 august 2007

Maximum Maximorum

"... nu doar un maxim local, conjunctural, ci unul absolut ..." [Wikipedia]

Inspirat de (punctul 7 din) articolul lui Andrei, ma intreb ce te determina sa fii atat de slab, incat sa renunti la a mai incerca. Ce te face sa-ti fie frica? Ai responsabilitati, acum, (imi spunea un cititor intr-un comentariu), ai copii si casa, si masina si soacra? Sau a(t)i facut un calcul si a(t)i ajuns la concluzia ca poate e mai bine sa te multumesti cu ce ai, decat sa urmaresti ceva ce poate nu vei avea niciodata? E mai usor sa iti spui ca n-ai cum face mai mult, nu e vina ta, e a lor? Chiar daca stii ca asta e o minciuna care te face sa-ti fie rusine? De unde stiu ca ti-e rusine? Din privire, si din tonul nehotarat. Sau prea hotarat.

Ai cazut si ai fost plin de praf. Matematic vorbind, ai atins un punct de inflexiune. Un maxim. Pana atunci, ai mers numai in sus, si brusc ti-ai dat seama ca nu mai controlezi situatia, ca ai facut prea multe greseli, prea multe promisiuni, prea multe presupuneri care nu s-au dovedit bune. Si ai cazut. Si ce ai facut, mai departe?

Ai cazut in continuare. Ai ales sa imbraci un costum ponosit, pe care sa nu se vada urmele prafului. "E vina costumului, asa a fost de la inceput, si oricat as incerca, tot prafuit ramane." Ma minti privindu-ma in ochi si eu stiu ca ma minti. Si tu stii, si asta te face sa vrei sa-ti acoperi rusinea, si o faci prin mai multe minciuni.

Mama ma sfatuieste sa nu las vrabia din mana pe cioara de pe gard. Ma sfatuieste sa ma duc in continuare la servici, sa pastrez ceea ce e sigur, pe care ma pot baza. Stie ca e greu. Ma sfatuieste sa nu risc dar imi spune ca stie ca nu asta trebuie sa-mi spuna, dar nu are cum sa imi spuna altceva. Nu are cum sa ma sfatuiasca sa fac ceea ce a facut ea, atunci cand "a devenit insuportabil", pentru ca e riscant, si copii trebuie sa fie mereu in siguranta... Pe tine ce te sfatuieste lumea? Ce iti spun apropiatii tai, e bine sa risti, sau e bine sa fii in siguranta?

Te uiti in jur si ce vezi? Vezi oameni ca tine, asta vezi... si ce inveti de la ei? Cand spui "lipsa coloanei vertebrale", de ce razi fals si te inunda vinovatia? Cat de mult din gandirea lor e a ta acum? Ce ai invatat de la ei? Ai invatat deja ce inseamna "sef"? Ai invatat sa fii un animalut simpatic, dresat si cuminte? Traiesti zi de zi (de la 8 la 12 ore) pentru a-l bucura pe stapan, in speranta ca te va rasplati, macar cu atentie, daca nu cu ceva .. gustos? Te sperii la idea de a-ti supara stapanul? Te pune stapanul la punct de fiecare data cand nu-i asculti comenzile? Bine macar ca esti in siguranta.

Ai invatat sa cersesti? Ai invatat cum sa cersesti o ora de libertate? Ai invatat cum sa cersesti o marire de salar? Ti-e clar ca nu meriti mai mult, atunci cand ti se spune NU? Ti-e clar deja ca e normal ca tu esti cel vinovat si ca ai gresit cand ti se spune ca ai gresit? Bine totusi ca esti in siguranta.

Cate ore pe zi petreci acum analizand idei sau planuind ceea ce vrei sa faci in viitor? Cate ore petreci plangandu-te in legatura cu problemele tale? Plangandu-te de sefi, de colegi, de oboseala? Esti un martir. Ce pacat, daca ai avea timp sa traiesti, sunt sigur ca ai reusi, ai fi cineva. Dar ce sa-i faci, nu ai timp, asta e. Nu esti tu vinovat. Dar macar esti in siguranta. Asta pana cand te trezesti cu un sut in fund bine plasat dar si atunci, probabil va fi vina ta. Dar ai sa gasesti alt loc sa fii in siguranta, nu-mi fac probleme, te-ai descurcat tot timpul, nu?

Lumea are dreptate sa te sfatuiasca sa stai la loc sigur. Toti stau - si uite ce bine o duc. Astia, idealistii, (care au idei, adica) - nu-i vezi ?! - vai de capul lor: rupti in cur si merg cu dacia. Sa vad eu cum te duci tu "antreprenor" in vacanta la greci. "Asta cu firma ta e suferinta mare, frate, ia si munceste si fa-ti un credit si lasa prostiile, ca nu-ti cumperi tu nimic in ritmul asta..." Important e sa ai bani. Cum ii faci, este si asta important, dar important e sa ii ai. Trebuie sa dai ceva la schimb, si daca nu esti dispus sa risti va trebui sa iti vinzi timpul si sufletul.

Ti-e rusine sa spui ca vrei sa faci ceva pe cont propriu. tie rusine sa spui ca n-ai bani sa mergi la gresi, si ti-e rusine ca n-ai masina. Sotia ta iti spune ca vrea masina noua, n-o intereseaza pe ea firma, mama iti spune ca vrea sa fii si tu odata la casa ta, prietenii rad de tine ca mergi inca in masina lui taica'tu, veche de 10 ani.... Au mai ramas in jurul tau doi trei oameni care te-ar incuraja, daca ai incerca sa faci ceva .. uite, ei au reusit, daca muncesti si esti perseverent, poti sa reusesti si tu... Dar cand o sa-ti poti lua masina, casa, vacanta in filipine?

La urma urmei, important e sa faci bani. Cu ei, te descurci mai departe. "Ai bani? eşti boier; n-ai bani? poţi să fii coborât cu hârzobul din cer, tot degeaba." Important. Important? De parca viata asta ai primit-o cadou, zilele trec, iti plangi de mila, iti critici colegii, faci tumbe pentru o bucatica de zahar si mergi pe litoralul grecesc. Maximum maximorum nu e ultimul punct de inflexiune, s-ar putea sa incepi din nou sa cresti la un moment dat, problema e ca nu vei mai trece niciodata "mai sus" de el.

Eu zic sa nu-ti faci probleme. Fa-ti bine treaba la servici si o sa te remarce cineva. "Salarul" va creste la un moment dat, chiar daca numai odata pe an, iar daca simti ca meriti mai mult pana la urma iti vei invinge spaima de a cere mai mult. Poti sa faci ore suplimentare, poti sa muncesti mai mult, si lasa, ce conteaza ca nu ai pe nimeni "acasa". Amandoi sunteti la servici pentru ca aveti nevoie de bani. O sa va simtiti bine intr-un weekend cand nu mergeti la servici, sau la vara, in concediu. Ce? A trecut vara? La greci e cald si in septembrie, nu-i problema.

Da, stiu ca ai fost dezamagit cand ti-ai dat seama ca ai pierdut. Si ca ai fost disperat si ca ti-a fost frica. La toti ne-a fost greu. Stiu ca stii ca asta nu e cea mai buna solutie, si te cred ca ti-e greu, ca ai vrea sa fie altfel, dar ca nu reusesti - dar mi-e rusine de tine.