16 iunie 2009

Am nevoie de o palma

Prieteneasca, dar care totusi sa lase o urma. Am un scop precis pentru care scriu asta, dar il voi tine pentru mine. 

Imi analizez seara programul care imi spune ce-am facut in timpul zilei, si sunt relativ multumit. Pierd mai putin timp decat as fi crezut, lucrez la ceea ce trebuie si procentul de "fun" e la un nivel acceptabil.  

Si totusi am sentimentul asta cretin ca "e o mare greseala". Descrierea perfecta e ca "merg repede, dar nu pe drumul care trebuie". Senzatia asta apasatoare ca "nu fac nimic". Nu ma astept sa vad imediat rezultate palpabile la ceea ce fac, stiu teoria. Totusi ma simt impotmolit, parca ma misc cu incetinitorul intr-un cosmar. Mi-am fixat scopuri, am bifat taskuri, m-am organizat in diverse moduri, submoduri, am respirat, am meditat, am facut tot ce stiam. 

La sfarsitul zilei tot ce vad este ca pentru mine nu am facut nici un pas inainte, iar cei pentru care lucrez nu au avansat cu nimic. Simt ca ma complac, ma ascund in spatele minciunii ca daca sunt ocupat, inseamna ca merg inainte. 

Sunt obosit, dar nu vreau sa ma odihnesc, nu pot, pentru ca stiu ca nu am de la ce ma odihni. Gresesc? E importanta si munca .. "de fundatie", chiar daca nu are un rezultat imediat, dar am nevoie de mai mult. 

Sunt frustrat, pentru ca simt frustrarea celor din jur. Simt ca suntem o mare familie care ne-am resemnat. Voi va simtiti resemnati? Eu nu pot sa fac asa ceva, nu acum. De fapt, niciodata, cred ca ar fi pedeapsa maxima. Toate merg foarte prost, dar nu vreau sa ma resemnez. 

As pleca, am senzatia ca nu mai aduc nici un plus. Dar nu vreau sa plec, vreau sa fac. Sa ne miscam inainte. M-am saturat sa muncesc mult, sa fiu obosit si "eficient" fara sa castige nimeni nimic. 

Help? 

04 iunie 2009

Medie

Andrei, te contrazic. (:)) De dragul discutiei, un angajat poate fi "mediu". Pentru un moment, si acela e momentul decisiv (pentru el, si pentru "managerul" lui).

Din experienta de pana acum, un om poate intra intr-o echipa in trei ipostaze(si aici generalizez, dar tot de dragul argumentarii) - poate fi lipsit de experienta, venit de pe o pozitie similara (ca nivel in raport cu echipa), sau in calitate de "expert".

Hai sa folosesc o metafora, mi-e mai usor... Si cum mi-a placut fizica ... e ca si cand ai turna apa dintr-un pahar (mic) in apa dintr-un vas mare. (Apa din pahar e noul angajat, cea din vasul mai mare e echipa, e clar, da?:)) Ele vor ajunge rapid la aceasi temperatura. Care temperatura ... e undeva intre cele doua.

Daca aduci un expert, vei ridica rapid "temperatura" echipei, dar el va avea ceva de pierdut in acest proces (timpul pentru a le explica celorlalti, acomodarea, etc.) Daca aduci un incepator, ceilalti il vor aduce in timp la nivelul lor (explica-i tu ce are de facut, fa tu pentru el - pana invata, etc.) Mai adauga aici factorii, prin excelenta umani, de genul: eu muncesc dublu si "astia" aduc pe unul care nu stie nimic. Sau, mai rau, "in loc sa-mi mareasca mie salariul aduc pe unul nou care nu prea are ce face", etc. Per ansamblu, echipa are ceva de pierdut - ori eficienta, ori "moral".

Echipele (din pacate) sufera de inertie - si e foarte important ce se intampla mai departe cu expertul sau "incepatorul" de care vorbesc. Ei pot continua sa "creasca" - ridicand nivelul echipei, sa stagneze sau sa "mearga in jos". Aici e punctul de medie de care vorbeam. La un moment dat "incepatorul" si expertul vor ajunge sa fie "egali" cu restul. Vor atinge media. Rolul managerului in acest moment e sa impulsioneze cresterea, si sa scape de cei care "cad" sub medie.

Cei care cad au un efect grav asupra performantei echipei - ei vor avea tendinta sa coboare "media" pentru a-si acoperi mediocritatea sau greselile. Si cred ca ii stim destul de bine (si aici e cel mai usor de facut un portret robot) - sunt cei care sunt mereu nemultumiti de "ce se intampla" si isi manifesta nemultumirea "la o tigara". Sunt cei care gasesc cel mai repede "vinovatii" dar sunt impotriva unui sistem de penalizare al greselilor (pentru ca "oricum nu se rezolva nimic") Ei vorbesc mereu despre "cum era odata" - si intotdeauna acest "odata" este delimitat de plecarea unei persoane care facea "treaba sa mearga" sau de aparitia unui eventual concurent care a "schimbat totul".

Uneori, cei care cad (sub medie) isi dau seama si incearca sa se redreseze. De cele mai multe ori, insa, e prea greu, si nu reusesc sa revina decat pentru putin timp. Apoi cad definitiv, si incearca sa isi acopere caderea prin mai multe discutii, mai multe explicatii, mai multa nemultumire.

Cei care cresc, daca sunt impulsionati si recompensati corect, pot deveni un exemplu. Pot deveni experti, pot deveni leaderi pentru ceilalti. Devin insa si tinta principala a atacurilor celorlalti, si aici este iar treaba unui manager sa asigure permanent cresterea mediei, pentru ca altfel "vedetele" vor pleca...

...

Revenind la cei care cad (sau au cazut)... vine momentul sa pleci (undeva unde poti sa cresti), pentru ca vei fi dat afara.

Intrebarile pentru mine, ca manager, sunt cum fac sa imi dau seama ca (sau cand) trebuie sa dau pe cineva afara si cum fac sa MA CONVING de asta.

Si, bineinteles, cum fac sa imi dau seama ca e mai bine sa plec, inainte sa fiu dat afara. ;)